Ministrul Finanțelor cedează presiunii media: Nu se au în vedere majorări de taxe și impozite în acest an; singurele măsuri vizează simplificarea fiscalității
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an, iar singurele măsuri care au fost și sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale și în favoarea activității economice, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis, miercuri, 7 septembrie.
„Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri. În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente„, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.
Potrivit comunicatului, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo măsură de creștere a taxării.
„În egală măsură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete. De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale. Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice. Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii’, menționează sursa citată.
Aceste precizări vin în urma unor informații apărute în presă, care citează un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal obținut de Profit.ro, conform cărora contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS.
De asemenea, potrivit aceleiași surse, averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate și impozitate cu 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, vor fi taxate cu 75%.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 46 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii