”Avem cea mai scumpă apă din Regiunea Centru, în timp ce 1,4 la sută dintre locuitorii judeţului primesc ajutor social”
susţin social-democraţii Ioan Dîrzu şi Daniel Zdrînc
Potrivit consilierului județean PSD – Daniel Zdrînc, județul Alba are cel mai mare preț la apă și canalizare din Regiunea Centru, în condițiile în care procentul persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat se află pe primul loc în clasamentul din regiune.
”În timp ce media pe țară a beneficiarilor de ajutor social este de 1,1 la sută, în Alba 1,4 la sută dintre locuitori primesc bani de la stat pentru că nu au suficiente venituri pentru viața de fiecare zi. Ajutorul social, cunoscut ca venit minim garantat, se acordă familiilor şi persoanelor singure, români sau străini, inclusiv persoanelor fără locuinţă, ale căror venituri lunare se situează sub pragul de 142 de lei – pentru persoanele singure şi 527 de lei pentru familia formată din cinci persoane. E clar că în județ se resimte tot mai acut criza locurilor de muncă, e un procent mare al celor ce primesc ajutor social, dar avem prețuri exorbitante la salubritate și apă. Liderii PDL se laudă cu rezultatele lor ”deosebite”, dar de 25 de ani au reușit doar… să crească prețurile la apă și gunoi…
Se tot vorbește despre groapa de gunoi de la Galda, avem acum al cincilea termen pentru luna septembrie, dar e greu de crezut că acesta va fi respectat”, a spus consilierul județean PSD Daniel Zdrînc. La rândul său, liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu a declarat că ”e dezastru în ceea ce privește locurile de muncă și nu văd nicio preocupare din partea administrației locale pentru a schimba ceva. E anormal ca apa potabilă și apa pluvială să aibă același preț! Ce plătim de fapt? Salariile mari ale unor persoane din conducere sau ineficiența unor angajați? Apa vine prin cădere de pe Valea Sebeșului și e cea mai scumpă din Regiunea Centru! E clar că 25 de ani de înrădăcinare a PDL e prea mult! Poate, cine știe, odată ce va fi gata Autostrada Sebeș-Turda ne va scoate din izolare…!”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan