FOTO, VIDEO. Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un teren de airsoft. Cele mai bune echipe din țară își dispută supremația
Competiția Adventure Airsoft Contest, ce are loc sâmbătă, a transformat Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia într-un ”câmp de luptă”. Cele mai bune șapte echipe de airsoft din țară își dispută supremația, în urma unor probe și reguli bine stabilite.
Competiția a reunit echipe din Brașov, Sibiu, Luduș, Mediaș, Cluj și Arad, acestea fiind cele mai bune echipe din țară, care vor avea de înfruntat mai multe probe: eliberarea unui ostatic ținut prizonier de o trupă de gherilă urbană, transportarea și protejarea ostaticului / VIP-ului până la zona de evacuare, acordarea primului ajutor și transportarea rănitului până la medic, TIR țintă fixă cu echipa, traversarea unei zone unde s-a pregătit o ambuscadă, asedierea unui cuib de mitraliera, TIR la țintă fixă pentru lunetistul echipei, aruncarea grenadei la punct fix, verificarea aptitudinilor de orientare in teren.
UPDATE: Locul I a fost câștigat de echipa din Mediaș, iar locul doi de echipa din Sibiu. Revenim cu detalii.
Potrivit organizatorilor, concursul va pune în practică valoarea fiecărei echipe din punct de vedere tactic și organizatoric, fiind o competiție de tip militar.
De la ora 11 a avut loc un briefing general în Piața Tricolorului din Cetate, iar echipele au intrat în concurs de la ora 12.00, premierea urmând să fie organizată la 18.00. Competiția aduce și un program pentru amatori: 11.00 – Deschidere atelier Tir gratuit, 11.00-15.00 – Tir airsoft si inscrieri concurs amatori, 15.00- 17.00 – Concurs amatori.
”Evenimentul pe care îl vom organiza, va fi revoluționar din acest punct de vedere, desfasurarea lui fiind transparentă și accesibilă vizual, în cadrul Cetatii Alba Carolina. Competiția sportivă dorește să devină o etapă de sine stătătoare a concursurilor de airsoft la nivel național”, au transmis organizatorii.
Pentru a se familiariza cu acest sport, pe tot parcursul zilei, va fi deschis un atelier de tir gratuit deservit de jucatori de airsoft experimentati. Aici se pot executa trageri cu diverse tipuri de replici in diverse modele de tinte si se pot afla detalii despre armele reale de tip M4, AK 47, SVD etc. Tot in aceasta zona vom organiza si un concurs pentru amatori, detalii legate despre probe si premii o sa gasiti pe site-ul evenimentului www.airsoftsuperdaddys.ro.
”Misiunea noastra pana acum am sustinut-o din propriile forte, iar evenimentul Adventure Airsoft Contest a fost pus la cale in primul rand cu sustinerea Primariei Municipiului Alba Iulia. Speram ca toate cele planificate de noi pentru ziua concursului sa se intample intocmai pentru ca la sfarsitul zilei toti cei implicati in mod direct: concurenti, organizatori, voluntari sa fie multumiti de ziua petrecuta impreuna iar cei implicati indirect, spectatorii, sa traiasca o zi de neuitat in Cetatea Alba Carolina”, mai transmit organizatorii.
[nggallery id=2544]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii