Alba – în fruntea clasamentului ratei șomajului din Regiunea Centru!
Trei sferturi din șomerii județului sunt neindemnizați, iar 80 la sută au studii primare
Potrivit statisticilor, la finele lunii mai, în Alba erau înregistraţi 8.620 de șomeri, cu 8 mai puțini faţă de luna anterioară, efectivul lor fiind mai mic cu 5.518 persoane față de aceeași perioadă a anului trecut. Din totalul șomerilor, femeile au reprezentat 43,8 la sută. În ceea ce privește nivelul de instruire, din cei peste 8.000 de șomeri, 81 la sută au studii primare, gimnaziale și profesionale, 13 la sută sunt absolvenți ai învățământului liceal și postliceal, iar 6 la sută au studii superioare. Trei sferturi din șomeri nu beneficiază de indemnizație, numărul lor fiind cu aproape 2 la sută mai mare decât în luna precedentă; 24,2 la sută din șomerii înregistrați primesc indemnizație, efectivul acestora fiind în scădere cu aproape 6 la sută față de aprilie 2016. La finele lunii mai, rata şomajului se cifra la 5 la sută, în timp ce cu un an în urmă era de 8,2 la sută.
În rândul femeilor, rata şomajului a fost de 4,8 la sută și 5,2 la sută la bărbați. Cel mai mare număr de şomeri, înregistrat în luna mai 2016 la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, a fost în oraşele: Alba Iulia – 695 de persoane, Blaj – 605 persoane, Aiud – 300 de persoane, Sebeş – 252 de persoane, Zlatna – 241 de persoane, iar la Ocna Mureş erau 182 de șomeri. Dintre comune, au avut cei mai mulți șomeri înregistrați: Jidvei – 624 de șomeri, Ighiu – 266 de șomeri, Cetatea de Baltă – 263 de persoane, Scărişoara – 228 de persoane, Roşia Montană – 217 persoane, Albac – 216 persoane, Bucerdea Grânoasă – 181 de persoane, Avram Iancu – 167 de persoane, Şona – 167 de persoane, Câlnic – 166 de șomeri, iar la Săsciori erau 152 de șomeri. Dintre oraşe, cele mai mari ponderi ale șomerilor în totalul populației active se remarcă la: Zlatna – 4,62 la sută, Blaj – 4,53 la sută, Baia de Arieş – 3,84 la sută, Câmpeni – 3,37 la sută; cele mai mici ponderi se înregistrează la: Cugir – 0,83 la sută, municipiul Sebeş – 1,19 la sută, municipiul Alba Iulia – 1,36 la sută. În mediul rural, cele mai mari ponderi ale şomerilor înregistraţi în totalul populaţiei de 18-62 de ani s-au consemnat la: Scărişoara – 25,03 la sută, Avram Iancu – 19,56 la sută, Poiana Vadului – 19 la sută, Jidvei – 18,26 la sută, Albac – 16,76 la sută, Vadu Moţilor – 16,23 la sută; cele mai mici valori se înregistrează în comunele: Vinţu de Jos – 1,83 la sută, Mihalţ – 1,80 la sută, Stremţ – 1,57 la sută, Galda de Jos – 1,45 la sută, Daia Română – 1,37 la sută și Şugag – 1,14 la sută.
Alba – campioană la șomaj
La nivelul Regiunii Centru, la finele lunii mai erau înregistrați 47.782 de șomeri, ei reprezentând 11,6 la sută din totalul şomerilor la nivel naţional. În regiune, cei mai mulţi şomeri sunt în judeţul Mureş – 11.286 de persoane, urmat de Braşov – 10.010 persoane, Alba – 8.620 de șomeri, Sibiu – 6.979 de șomeri, Harghita – 6.906 șomeri și Covasna – 3.981 de șomeri. Faţă de luna aprilie, numărul şomerilor a scăzut în judeţele: Covasna – cu 283 de persoane și Alba – cu 8 persoane şi a crescut în Harghita – cu 234 de persoane, Mureş – cu 297 de persoane, Braşov – cu 92 de persoane şi Sibiu – cu 13 persoane. Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţul Alba – 5 la sută, urmat de Harghita – 5 la sută, Mureş – 4,6 la sută, Covasna – 4,5 la sută, Braşov – 4 la sută și Sibiu – 3,6 la sută. (
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 23 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii