FOTO, VIDEO| Primarul Mircea Hava, însoțit la vot de soție, copii și nepoți: Așteptările sunt pe măsura faptelor. Voi câștiga
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a venit la vot, duminică, însoțit de o parte din familie, el precizând, după ce a ieșit de la urne, că ”așteptările sunt pe măsura faptelor” și că va câștiga.
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care își încheie al cincilea mandat consecutiv, a afirmat că a votat pentru ”generația tânără”, arătând că a venit la vot împreună cu copiii și nepoții.
”Ați văzut că am venit împreună cu generația tânără, gândurile mele sunt înspre ei. Pentru ei am votat, ei înseamnă viitorul și ei trebuie să crească mai bine decât noi (…) Așteptările de la Alba Iulia sunt pe măsura faptelor. Sunt foarte multe fapte și rezultatele vor fi pe măsură. Voi câștiga”, a spus Hava.
Acesta a admis că liberalii vor avea ”unele probleme în anumite localități”, unde ”partidul nu a fost hotărât cu cine să meargă în față”.
”Scorul PNL la nivel național va fi bun. Cred că vom avea unele probleme în anumite localități și în special datorită faptului că partidul nu a fost hotărât cu cine să meargă în față. Sunt tot timpul aceste discuții. Toată lumea se consideră mai bună decât toată lumea și în momentul acesta, e o chestiune de delicatețe, e greu să-i spui du-te acasă pentru că nu poți să scoți un scor bun și nici măcar nu ești echipat din toate punctele de vedere pentru a fi primar”, a spus Hava.
Întrebat dacă se referă la București, Mircea Hava a răspuns afirmativ.
”Da, mă refer la București, nu cred că trebuie să facem acum o analiză. Ceea ce mă doare, mă deranjează, candidatul nostru este un om foarte bun și s-a văzut, însă prea puțin”, a continuat Hava.
Președintele PNL Alba a adăugat, răspunzând altei întrebări, că nu se teme de fraudă la aceste alegeri deoarece sistemul este ”foarte bine pus la punct”.
”Nu îmi este teamă decât de Dumnezeu și de soartă, în rest nu are de ce să-mi fie teamă. Nu mi-e teamă nici noaptea când mă duc pe strada, nu mi-e teamă de fraudări, este cel mai safe mod de a se vota acum și nu cred că cineva va face, va avea curajul să fure voturi pentru că ați văzut ce s-a întâmplat. Sunt oameni care sunt în pușcărie, sunt oameni care sunt cu pușcăria suspendată, sunt oameni cu probleme pentru că au îndemnat la furtul votului, pentru că au furat voturi, deci nu mi-e teamă de așa ceva. Sistemul, din câte știu, este foarte, foarte bine pus la punct. Nu cred că cineva va avea curajul”, a spus Hava.
Edilul a votat la ora 10.30 la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia.
[nggallery id=2236]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii