ALEGERI LOCALE 2016: Averile candidaților pentru funcția de primar al municipiului Aiud
În 5 iunie, șapte candidați vor cere voturile pentru a ajunge primar al municipiului Aiud. Programele lor electorale conțin o mulțime de proiecte prin care își manifestă grija pentru cetățean, pentru oraș și pentru administrarea banului public.
Având în vedere că și situaţia materială poate fi unul dintre criteriile luate în considerare de alegători, vă prezentăm mai jos averile celor ce vor să ajungă la conducerea acestei administrații.
Oana Badea, candidatul PNL la primărie este, în prezent consilier local. Ea deține trei terenuri (agricol – cu o suprafață de 2,12 ha; forestier – 0,50 ha; intravilan – 0,02 ha), moștenite împreună cu socuț său, în anul 2000; un apartament în Aiud, cu suprafața de 62,67 mp, primit ca donație în anul 2011; o casă cu suprafața de 60 mp, moștenită împreună cu soțul său în anul 2000; un garaj cu suprafața de 21 mp, cumpărat în anul 2014 și un autoturism Dacia Logan, fabricat în anul 2005. Nu are depozite sau credite la bănci și a obținut venituri în anul 2015 din salariul de la Colegiul Tehnic Aiud – 25.099 de lei iar din indemnizația de consilier local și contracte civile pentru servicii de formare – 15.570 de lei. În aceeași perioadă, soțul său a încasat 20.001 lei – salariul de la Școala Gimnazială Livezile.
Liviu Octavian Rusu candidează pentru funcția de primar susținut de PSD, iar în ultimii 4 ani a fost viceprimar al municipiului. Deține împreună cu familia, în Aiud, un teren extravilan cu o suprafață de 4.702 mp, cumpărat în anul 2002; două terenuri intravilane, cu suprafețe de 470,5 și 40 mp, cumpărate în anul 1997; două terenuri agricole în județul Cluj, cu o suprafață de 6.800 și 1.847 mp, moștenite în 2004, respectiv 2014; un apartament în Aiud, cumpărat în anul 1991; o casă tot în Aiud, cumpărată în 1997 și un autoturism Dacia Super Nova, fabricat în anul 2002. Nu are economii sau credite la bănci. Anul trecut a încasat 35.810 lei din indemnizația de viceprimar și 18.503 lei pensie, iar soția sa a incasat 6.30 de lei ca persoană fizică autorizată și 13.772 de lei pensie.
Nicolae Țon este președintele Sindicatului Asistentul Personal Aiud și candidează din partea ALDE. Nu deține terenuri; are un apartament în Aiud, cu o suprafață de 51,75 mp, cumpărat în anul 2005 și un scuter marca Sunny, cu an de fabricație 2012. În anul 2015 a avut venituri de 9.147 de lei pentru funcția de consilier juridic la SC Fia Consulting & Distribution SRL Oiejdea și 550 de lei ca mediator autorizat, prin Biroul de Mediator pe care îl deține.
Valeriu Bogdan Bedelean este susținut pentru candidatura la primărie de PMP. El deține un teren agricol cu o suprafață de 2099 mp, obținut prin succesiune în anul 2014 și o cotă de 1/8 dintr-o casă dobândită prin donație, în anul 1991. Potrivit declarației de avere, nu are depozite sau credite la bănci iar în anul 2015 nu a avut niciun venit.
Ioan Moldovan este candidatul UNPR la funcția de primar al Aiudului și până în prezzent a fost consilier local. Deține împreună cu soția un teren intravilan de 800 mp, dobândit prin donație în anul 1996; un apartament de 93 mp, cumpărat în anul 1993; o casă de vacanță, de 48 mp, cumpărată în anul 2000 și un autoturism Renault Megane, fabricat în anul 2006. Are un depozit bancar în valoare de 92.495 de lei, deschis în anul 2015, nu are credite iar anul trecut a obținut venituri în valoare de 34.700 de lei din pensia MAI și 4.971 de lei din indemnizația de consilier local. De asemenea, soția sa a încasat venituri (o sumă neprecizată), ca salariat la DGFP Alba – AFP Aiud.
Helga Lorincz candidează din partea UDMR. Ea deține împreună cu familia 0,5 ha de teren agricol, cumpărat în anul 2010 și o casă în Aiud, cu o suprafață de 800 mp, obținută prin revendicare, în anul 1997. Nu are depozite bancare sau credite iar anul trecut a avut venituri în valoare de 27.200 de lei din activități didactice la Colegiul Bethlen Gabor, 15.000 de lei de la ISJ Alba pentru activități specifice (după cum a consemnat în declarația de avere) și 8.500 de lei din închiriere. De asemeneqa, soțul său a avut un venit confidențial, ca administrator al firmei Logobyt SRL.
Ionela Mariana Danciu, candidat independent la funcția de primar nu deține terenuri, apartamente sau care și are un autoturism Renault Symbol, cu an de fabricație 2010. Nu are depozite bancare sau credite, iar în anul 2015 a obținut venituri de 7.856 de lei ca asistent la cabinetul europarlamentarului Maria Grapini și 4.810 lei care referent marketing la Societatea Națională a Apelor Minerale. În același an soțul său a încasat 21.600 de lei de la unitatea militară la care lucrează ca bucătar, iar familia a mai încasat venituri de 2.265 de lei din alocația de stat a celor trei copii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii