Subiecte Evaluare Națională 2016 la limba română pentru elevii de clasa a IV-a
Subiectele la Evaluarea Națională 2016 la limba română pentru elevii de clasa a IV-a. Evaluarea Națională a fost susținută, luni, de peste 3.200 de elevi din Alba și de circa 200.000 de elevi din întreaga țară.
Luni, elevii de clasa a IV-a au susţinut proba la limba română, marţi vor susţine proba la matematică, iar joi, elevii din cadrul minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă. Fiecare test durează câte 60 de minute.
Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a IV-a vor susține evaluarea națională. În județul Alba sunt așteptați 3.277 de elevi.
Testele vor fi evaluate în unitățile de învățământ de către cadrele didactice care predau în respectivele școli.
MENCȘ precizează că rezultatele obținute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea părinților.
Elevii de clasa a VI-a au susținut Evaluarea Națională.
Pe 6 iunie vine şi rândul elevilor de clasa a II-a, care vor susţine proba de scris în limba română. Pe 7 iunie vor susţine proba de citit în limba română, iar pe 8 iunie proba de matematică, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.
Notele de la aceste evaluări nu se trec în catalog, ci se folosesc pentru realizarea unui portofoliu de lucru pentru fiecare copil în parte, care arată nivelul de cunoştinţe. De asemenea, rezultatele sunt centralizate la nivelul Ministerului Educaţiei pentru a realiza un raport naţional, pe care ministerul îl publică de doi ani, în fiecare toamnă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 37 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii