Premierul Dacian Cioloș își donează salariul pe luna aprilie pentru Cumințenia Pământului
Premierul Dacian Cioloș a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a decis să își doneze salariul pe luna aprilie pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși, Cumințenia Pământului.
„Am decis să donez salariul din luna aprilie pentru acest proiect. Vă îndemn și pe voi, pe fiecare, să faceți după cum vă îndeamnă conștiința și după posibilitățile pe care le aveți. Eu unul am decis să fac acest lucru pentru că Brâncuși este și al meu!”, a scris primul ministru pe Facebook.
Guvenul și Ministerul Culturii au lansat oficial, pe 19 mai, campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”. Campania se va derula până pe 30 septembrie și are nevoie de un sprijin cât mai larg, așa cum s-a întamplat și în cazul Ateneului Român, în urmă cu 130 de ani, a arătat Guvernul.
Achiziționarea operei se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro va fi alocată de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate cu ajutorul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și juridice.
„Viziunile, viața si valorile ne despart zi de zi, însă în momentele cheie se vede coeziunea unei națiuni. Asta s-a văzut și în cazul subscriptiei nationale pentru ridicarea Ateneului Român, acum 130 de ani. Cred cu tărie că asta trebuie să vedem și acum cu opera ᅡCumintenia pamantuluiᅡ. Ca atare, deoarece vreau ca Brâncuși să ne adune, nu să ne dezbine, lansez românilor o chemare la asumarea valorilor la nivel individual”, a declarat joi premierul Dacian Cioloș.
Guvernul a precizat că printre personalitățile care și-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscriptie publică sunt Doina Lemny, Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Cartarescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, ambasadorul Frantei Francois Saint-Paul, Razvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu si Cosmin Alexandru.
In spotul publicitar difuzat incepand de vineri, 20 mai isi declara sustinerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Plesu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Pacurariu, Dragos Bucurenci, Parintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv si Virgil Stanescu.
Donatiile cetatenilor si ale persoanelor juridice direct in conturile deschise pe numele Ministerului Culturii vor beneficia de facilitati fiscale, potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 10, publicata in Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016. In cazul in care campania nu va fi una de succes, fiecare donatie va fi returnata contributorilor.
Primele rezultate ale campaniei vor fi făcute publice la 1 iunie, iar periodic, în zilele de 1 si 15 ale fiecarei luni de campanie, sumele strânse până în acel moment vor fi date publicității. (C.M.)
sursa:hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii