Performanţa Ighiu l-a exclus din lot pe fundaşul Potopea pentru ultimele trei etape ale Ligii a 3-a! Motivul: un diferend verbal cu primarul Traian Rusu
În această săptămână, oficialii Performanţei Ighiu au luat o măsură surprinzătoare, excluzându-l din efectiv pe fundaşul Adrian Potopea, care nu va mai evolua în ultimele trei etape ale Ligii a 3-a sub comanda lui Adorian Himcinschi.
„Am avut o discuţie mai aprinsă în contradictoriu după jocul cu Giarmata, cu primarul Traian Rusu, în vestiar şi mi s-a transmis că nu mă mai sunt primit la antrenamente. Eu mai sunt încă un an sub contract cu Performanţa, dar vreau să reziliez înţelegerea în această vară„, a spus Adrian Potopea.
Este o hotărâre ce ridică anumite semne de întrebare, pentru că în discuţie este renunţarea la serviciile unui jucător de bază. „S-a reunţat la serviciile lui pentru indisciplină, nu vreau să intrăm în alte detalii„, s-a mărginit să comenteze preşedintele Gheorghe Dănilă.
„A fost o decizie a Consiliului de Administraţie, pe care trebuie să o respectăm. Nu comentăm motivele, până la finalul campionatului nu mai contăm pe serviciile lui Potopea„, a precizat antrenorul Adorian Himcinschi.
La 26 de ani, Potopea a fost titular incontestabil în acest sezon efectivul nou-promovatei clasate pe locul secund al Seriei a 4-a din Liga a 3-a. Părţile implicate s-au ferit să ofere prea multe amănunte, dar anumite surse susţin că la mijloc stă un conflict verbal iscat la finele partidei cu Millenium Giarmata între jucător şi conducătorii clubului. Contractul lui Potopea se încheie în 2017, iar această decizie poate fi numită excludere din lot, suspendare până la finele sezonului sau renunţare la serviciile fotbalistului, din motive care nu sunt dezvăluite de părţile implicate.
*Derby-ul de sub Drăgana, marţi, 17 mai
La Performanţa Ighiu nu este linişte în ultima perioadă, debutanta în eşalonul terţ având o serie dezamăgitoare coborând de pe prima poziţie, după ce a pierdut net la ASU Poli Timişoara în derby-ul promovării şi a remizat nemulţumitor pe teren propriu cu „lanterna roşie” Millenium Giarmata. Primul joc în care Himcinschi trebuie să improvizeze în centrul defensivei este tocmai derby-ul judeţean de sub Drăgana, Metalurgistul Cugir – Performanţa Ighiu, programat marţi, 17 mai, la ora 18.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii