APEL UMANITAR: Un tânăr de 20 de ani din comuna Cricău – Alba, operat de trei ori pe creier, are nevoie urgent de ajutor
Un tânăr de 20 de ani din comuna Cricău, județul Alba, se chinuie să țină piept unei boli cumplite care i-a distrus copilăria. Cristian Marian Nergheș a fost diagnosticat cu tumoare pe creier, a reușit să supraviețuiască primelor trei intervenții chirurgicale, însă boala a recidivat și are nevoie urgent de ajutorul nostru pentru cea de-a patra operație care i-ar putea salva viața. Costurile intervenției chirurgicale s-ar ridica la suma de 5.000 de euro, iar părinții, oameni simpli, nu dispun de suma necesară și caută ajutor cu disperare.
Drama acestei familii a început în urmă cu aproximativ 17 ani, când au aflat că Marian Cristian, atunci în vârstă de aproape 3 ani, are o tumoare cerebrală. Au urmat ani de chin și tratamente grele în țară și în străinătate, ani, în care, copilăria pentru fiul lor a însemnat numai doctori și saloane de spital. Durerile de cap înfiorătoare l-au transformat pe Cristian atunci dintr-un copil plin de viață, într-un omuleț fără putere.
În ciuda bolii cumplite, Cristian s-a luptat să supraviețuiască, suportând trei intervenții chirurgicale pe creier, prima la vârsta de 4 ani, a doua la 13 ani și cea de-a treia la 16 ani. În 2014, doctorul Ștefan Florian, directorul Clinicii de Neurochirurgie Cluj, cel care l-a operat pentru a treia oară pe Cristian, i-a pus următorul diagnostic: ”gliom mixt fronto-temporal drept operat recidivat, hemipareză spastică stângă și epilepsie sechelară”.
Deși părinții au făcut efoturi mari și l-au dus chiar și la o clinică din Italia, unde Cristian a urmat mai multe ședințe de radioterapie și chimioterapie, din păcate boala a recidivat, iar tânărul are acum nevoie de o nouă operație. De două luni Cristian este la pat, are dureri îngrozitoare de cap și nu mai poate merge singur, așa cum o făcea înainte.
Potrivit familiei, dr. Ștefan Florian din Cluj nu se încumetă să-l opereze pentru a patra oară, astfel că aceștia au fost nevoiți să-l programeze pentru intervenția chirurgicală la clinica privată Polisano din Sibiu, acolo unde medicii i-au mai dat o șansă la viață.
Operația costă 5000 de euro și ar urma să fie făcută în data de 3 mai. Până atunci, familia își pune speranța în oameni cu suflet mare pentru a strânge suma necesară.
Cei care vor să le întindă o mână de ajutor au la dispoziție mai jos un cont bancar în lei, unde se pot face donații pe numele tatălui – Cristian Aurel Nergheș sau o pot contacta pe mama băiatului (Violeta Nergheș) la numerele de telefon: 0258/845033, 0747421495.
Cont Ron: RO11BRMA0999100067917650 (Banca Românească)
UPDATE, 17 mai 2016: Cristian, tânărul din Cricău, a fost operat cu succes pe creier, a patra oară, la Sibiu. Mama băiatului: ”Merge din nou. E o minune!”. Citiți mai multe AICI.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii