Macovei: Nominalizarea lui Augustin Lazăr pentru funcția de procuror general cred că este o soluție bună
Fostul ministru al Justiției Monica Macovei, a opinat, sâmbătă, la Alba Iulia, că nominalizarea lui Augustin Lazăr, șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru funcția de procuror general este o soluție bună.
Europarlamentarul Monica Macovei crede că nominalizarea lui Augustin Lazăr pentru funcția de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o soluție bună, chiar dacă nu îl cunoaște, ea precizând că se bazează pe modul în care s-a comportat la interviuri și pe încrederea pe care o are în ministrul Justiției, Raluca Prună.
”Nu l-am cunoscut. L-am ascultat la niște interviuri și mi s-a părut că a răspuns foarte bine. Asta este ce pot să vă spun. Dacă doamna Prună a făcut această alegere eu am încredere în dânsa, o cunosc, vrea ca justiția să funcționeze, vrea ca anticorupția să funcționeze. Ea chiar a lucrat la delegația comisiei europene înainte de integrare chiar pe anticorupție și pe justiție și cunoaște mulți magistrați din țară. Bazându-mă pe aceste chestiuni, cum l-am văzut la interviuri și ce răspunsuri a dat și cum s-a comportat și încrederea pe care o am în doamna Prună, cred că este o soluție bună. Haideți să vedem faptele”, a spus Macovei.
Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost propus de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nominalizarea fiind trimisă în 1 aprilie Consiliului Superior al Magistraturii.
Secţia pentru procurori a CSM a stabilit calendarul pentru examinarea propunerii ministrului Justiţiei de avizare a numirii lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, interviul la CSM fiind programat pentru data de 21 aprilie.
Augustin Lazăr are o vechime în funcţia de procuror de 34 de ani, dintre care 18 ani în funcţii de conducere. Ca procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a coordonat şi instrumentat cauze complexe, cum ar fi urmărirea şi repatrierea tezaurelor sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, în care a fost necesară cooperarea judiciară internaţională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului