FOTO: Câinii polițiști, vedete la Alba Iulia de Ziua Poliției Române
Peste 250 de copii au participat vineri, 25 martie, la „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, eveniment organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba cu ocazia aniversării Zilei Poliției Române.
Cele mai atractive activități, atât pentru cei mici, câtși pentru cei mari au fost exercițiile demonstrative cu câini polițiști, realizate de ofițerii din cadrul Centrului de dresaj de la Sibiu.
Participanții au putut asista și la o demonstrație de forță, o simulare a forțelor de intervenție din cadrul IPJ Alba de capturare a unor presupuși infractori.
Cei mici au putut vizita apoi sediul inspectoratului și autospecialel de intervenție special pregătite pentru a fi prezentate invitaților.
Toţi cei interesaţi au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare serviciilor, compartimentelor sau birourilor.
Organizarea acestor manifestări este posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba beneficiază din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.
[nggallery id=1832]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 14 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii