FOTO ”Ziua Mondială a Apei”, sărbătorită la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir
Sub genericul ,,Blue day !”, marți, 22 martie , elevii Colegiului Național ,,David Prodan” și ai Școlii Gimnaziale ,,Singidava”din Cugir, au sărbătorit ,Ziua Mondială a Apei”, eveniment desfășurat în cadrul proiectului de educație ecologică ,,Eco – Educația”, încheiat între cele două instituții locale de învățământ. Îndrumați de profesoarele Stela Predescu, Dorina Rotar (Școala Gimnazială ,,Singidava”), Tatiana Ungurianu și Serafina Oargă (Colegiul Național ,,David Prodan”), în cadrul Cabinetului Documentare și Informare(CDI) al liceului , elevii au avut parte de o atractivă și instructivă activitate de informare ecologică dedicată apei, acestei substanțe misterioase care întreține viața pe Pământ.
Rezolvând jocuri puzzle, elevii au aflat despre importanța apei, circuitul apei în natură sau despre poluare și au scris apoi părerile lor despre formele prin care putem proteja apele și mediul înconjurător. Vizionând power pointuri despre formele de existență a apei și despre apele din orașe, răsfoind interesantele atlase ale Universului ale Terrei, elevii au aflat cât de multă apă se consumă în uzul casnic, câtă se pierde inutil, cât de mult poluăm apa cu toții prin diverse moduri. Ei au mai primit informații despre cât de greu se obține apa potabilă în alte locuri de pe planeta noastră și cât este de necesară respectarea legilor scrise și nescrise, de bun simț în ceea ce privește ocrotirea apei, pentru a asigura existența plantelor, animalelor dar și a propriului nostru viitor.
Elevii au desenat și pictat frumoase și reprezentative imagini pentru această zi, desene care au fost expuse pe panoul din spațiul CDI.
Sărbătorită în România începând cu anul 1993, ,, Ziua apei” a avut ca scop final dobândirea cunoştinţelor de educaţie ecologică, formarea elevilor cu atitudine sănătoasă, ecologică faţă de apă și mediu, punerea în evidență a necesității protejării apelor sub aspect calitativ și cantitativ, definirea rolului, îndatoririlor și răspunderilor tuturor oamenilor, ca cetățeni ai planetei albastre.
(C.P.)
[nggallery id=1812]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață?
VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață? Primele cireșe s-au copt în Alba Iulia, după săptămâni de soare și căldură, în special primele două săptămâni de la începutul lunii aprilie. Mai mult decât atât, acestea au apărut și în piață, prețul unui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 14 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale