Candidatura lui Dorin Nistor pentru Primăria Sebeș, validată de Biroul Politic Local al PNL Sebeș
Candidatura lui Dorin Nistor la Primăria municipiului Sebeș a fost validată, miercuri seara, de Biroul Politic Local al PNL Sebeș.
BPL al PNL Sebeș a validat candidatura lui Dorin Nistor, iar, potrivit secretarului general al PNL Alba, Marius Hațegan, confirmarea candidaturii de către Biroul Politic Județean va fi o simplă formalitate.
”Nu se mai poate schimba nimic”, a spus Hațegan.
Astfel, Nistor, susținut de fostul PDL, a fost ales pentru a candida la Primăria municipiului Sebeș. În cărți a intrat și Mihai Apolzan, susținut de vechii liberali. Apolzan a fost prezentat, în toamnă, în cadrul unei conferințe de presă, de către Adrian Teban și Teodor Atanasiu, drept candidatul susținut de vechiul PNL.
Cei doi au intrat într-o cursă internă, însă rezultatele sondajului nu au fost publicate oficial, Nistor precizând în diferite ocazii că a fost mult peste Apolzan.
Nistor a pierdut lupta pentru Primăria Sebeș, în 2012, în fața actualului primar, Alexandru Dăncilă, la mai puțin de 100 de voturi.
Nistor a obținut un mandat de consilier local la Sebeș.
O altă localitate din Alba unde validarea candidatului este așteptată cu interes este Aiud. Oana Badea, susținută de foștii PDL, și Alin Florea, susținut de vechii PNL, au intrat într-o cursă internă, potrivit liberalilor.
[nggallery id=1663]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia
Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” se numără printre cei 24 de absolvenți cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Toți […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba 2024: Unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta. Program, tarife și facilități
-
Actualitateacum 19 ore
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni