FOTO-VIDEO: Noul prefect al județului Alba, Cornel Murg, instalat oficial în funcție
Fostul subprefect, Cornel Murg, a fost instalat oficial în funcția de prefect al județului Alba, sâmbătă, 20 februarie 2016, la doar două zile după ce a fost numit de Guvern. Acesta a depus jurământul în cadrul unei ceremonii, care a avut loc cu începere de la ora 10.30, la sediul Prefecturii.
La ceremonia de învestire a noului prefect au participat subsecretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne – Viorel Dosaru, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, președintele PSD Alba Ioan Dîrzu, șeful IPJ Alba Nicolae Căbulea, foștii prefecți Gheorghe Feneșer și Ioan Rus, care au stat la prezidiu, dar și reprezentanți ai administrațiilor locale din județ, ai partidelor politice și șefi de instituții deconcentrate.
După depunerea jurământului, în discursul său, noul prefect Cornel Murg le-a cerut celor care urmează să-i fie colaboratori să-l ajute, pentru a-și putea îndeplini funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
La rândul său, Gheorghe Feneșer, cel care a ocupat această funcție până în prezent, a ținut să adreseze câteva cuvinte: ”Acum trei ani, când am preluat această funcție, am preluat-o pentru zece luni și iată s-au făcut trei ani. Atunci se lucra la regionalizare, la schimbarea alegerilor, nu s-a întâmplat. În toată această perioadă, am colaborat foarte bine cu cei 78 de primari, cărora le mulțumesc, dar și cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate care pot să confirme că mi-am făcut treaba așa cum trebuie. Sper că a fost o colaborare fructuoasă, în interesul județului. În conducerea instituției, am avut trei vectori – legalitate, imparțialitate și obiectivitate, iar pe parcurs a mai apărut un vector – bunul simț. Sper ca noul prefect, Cornel Murg, să meargă pe aceeași linie, pentru că este vechi în prefectură și cunoaște toate problemele cu care ne confruntăm.”
Printre cei care au ținut discursuri la ceremonie s-a numărat și președintele CJ Alba. Ion Dumitrel i-a mulțumit fostului prefect Gheorghe Feneșer pentru modul în care au colaborat și s-a arătat convins că această colaborare va continua la fel de bine și cu noul prefect Cornel Murg. Totodată, acesta a ținut să menționeze că își dorește ca prefectul să fie luat cu adevărat în seamă de Guvern și ”să impună un program special de dezoltare pentru zona Munților Apuseni”.
Reamintim că Murg a fost numit prefect de Alba joi, 18 februrie, prin Hotărâre de Guvern. Tot atunci au fost schimbați din funcții alți 8 prefecți din țară.
Citiți și De ce a făcut Cioloș ”curățenie” în 9 prefecturi?
Cornel Murg, în vârstă de 64 de ani, a deținut funcția de subprefect de Alba din 2012. El a mai ocupat această funcție în perioada martie – octombrie 2009.
A absolvit cu Diplomă de licență Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini și Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, Profilul Inginerie Manageriala si Tehnologica. Are un Masterat sustinut la Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Construcţii de Maşini, in specializarea Tehnologii moderne de fabricaţie a pieselor din materiale plastice și compozite. De asemenea, a urmat mai multe cursuri de perfecționare: “Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici”; “Pregătire în domeniul protecţiei civile”; “Organizarea și funcţionarea Administraţiei Publice Locale”; „Strategii privind Organizarea și Funcţionarea Administraţiei Publice în unitățile administrative teritoriale”; ”Managementul operaţiunilor de comerţ exterior”; „Managementul în Cooperaţia Mestesugărească”; „Organizarea și conducerea locurilor de muncă”; ”Protecţia proprietăţii industriale”.
În afara perioadei în care a lucrat în Prefectura Alba, Cornel Murg a fost angajat, între anii 1969 – 1988, la Uzina Mecanică Cugir; între 1998 – 2000 a fost preşedinte al Societății Cooperatiste Meșteșugărești „Șurianu” Cugir; între anii 2000 – 2004 a fost viceprimar al orașului Cugir; între anii 2004 – martie 2009 și octombrie 2009 – mai 2012 – din nou preşedinte – Societatea Cooperatistă Meșteșugărească „Șurianu” Cugir. În plan politic, înainte de a fi subprefect, Cornel Murg a fost Președintele Organizației PSD Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 46 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii