Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Ştirea zilei

Mobila produsă în județul Alba tot mai căutată în Germania. Patru companii de succes la cel mai mare târg de profil din lume

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Mobila produsă în județul Alba este tot mai căutată în Germania. O dovadă recentă în acest sens este prezența la Târgul internaţional de mobilă – IMM Cologne 2016, desfășurat la Köln în perioada 18-24 ianuarie, a patru firme producătoare de mobilă din Alba.

Targ mobila Koln companii AlbaAstfel, dacă la ediția din 2015 au participat companiile Transilvania Production din Câmpeni și Savini Due din Sebeș, în acest an li s-au alăturat alți doi producători de mobilă din Câmpeni, SC Montana și SC Maria Production.

Transilvania Production a participat la acest târg de profil, cel mai mare din lume, pentru a opta oară, alături de 1200 de expozanţi din 50 de ţări.

Pe lângă reprezentanții a sute de firme care comercializează mobilă, la eveniment se înregistrează anual peste 120.000 de vizitatori, în condițiile în care germanii cheltuie în medie 400 de euro anual pe mobilă şi fiind astfel campioni europeni la acest capitol.

România a fost reprezentată la IMM Cologne 2016 de 27 de firme producătoare de mobilă din diferite zone ale ţării (vezi grafic harta).

Germania reprezintă principala piață de desfacere pentru mobila românească, volumul exporturilor la nivel național, în creștere de la an la an, ocupând un segment de peste 3%. Deși industria mobilei a fost și ea afectată de criza financiară, în 2014, România a exportat mobilă în valoare de peste 1,8 miliarde de euro (cu peste 5 procente mai mult față de anul 2013). Din această sumă, aproape 400 de milioane de euro o reprezintă exporturile pe piața din Germania.

 

mobila bucatarie Transilvania ProductionTransilvania Production din Câmpeni – a fost nfiinţată în 1993. Și-a început activitatea cu 10 angajați, ajungând în prezent la aproximativ 220 de angajaţi. Fabrica produce acum doar pentru export, Germania fiind una din principalele pieţe de destinaţie, iar mobilierul e confecţionat numai din lemn masiv, respectiv esență de brad sau molid. Produsele companiei din Apuseni sunt apreciate și exportate de asemenea în Franta, Italia, Elvetia si Anglia.

Potrivit Transilvania Production, grija fata de mediu este unul dintre crezurile companiei. “Fiecare copac taiat, pregatit cu îndeletnicire pentru a se transforma în piesa de mobilier frumos sculptata si lacuita din sufrageria ta, este înlocuit cu un altul mai tânar pentru ca padurea de brad si de molid sa fie la fel de impunatoare si peste veacuri”, se arată în prezentarea făcută pe pagina sa de internet.

 

montana_mobilaMontana din Câmpeni –  a fondata in anul 1991 și se numară printre fabricile de mobilă cu tradiție din România, sustinute de tehnologie moderna si profesionalism in prelucrarea lemnului.  Asigurarea necesarului de materie prima prin exploatare proprie a lemnului de lucru si fabricare de cherestea, asezarea fabricii intr-o regiune de lemnarie, aduce plus de calitate si imagine produselor Montana, prin posibilitatea selectiei materiei prime. Modelele sunt conceptii proprii sau proiectele partenerilor nostri. Stilurile dezvoltate sunt cele clasice, moderne, rustice, destinate locuintelor, dormitoare si sufragerii, hotelurilor si restaurantelor: scaune si mese, dar si institutiilor publice.

Potrivit site-ului propriu, compania se află în procedură de insolvență din anul 2009.

 

mobila Maria ProductionMARIA PRODUCTION SRL din Câmpeni – este o societate cu capital intergal privat, avand un numar de 48 angajați și s-a format continuând traditiile seculare in modelarea lemnului, ocupatie de baza a locuitorilor acestor meleaguri din cele mai vechi timpuri.

Folesește ca materie primă doar lemnul masiv de rasinoase (pin, molid, brad). Modelele sunt creatii proprii, dar sunte executate piese de mobilier si după proiectele clientilor.

Îmbinând cu succes măiestria meseriașilor noștri cu tehnologiile moderne de procesare a lemnului, a rezultat o gamă largă de mobilier din lemn masiv, care păstrează tradiția și care vine în întâmpinarea celor care iubesc tot ce este natural, celor care își amintesc cu drag de casa bunicilor, acolo unde mereu erau primiți cu căldură și iubire.

 

mobila Savini DueSAVINI DUE din Sebeș – a fost înființată la Sebeș în anul 2003, iar proprietarul firmei este omul de afaceri italian Piersante Savini. În prezent, compnaia are circa 280 de angajați, iar în anul 2015 a realizat o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro.

Creată pentru a realiza în principal mobilier de baie din lemn arte povera, în cursul anilor a crescut și s-a dezvoltat, mărind gama de produse, oferind clienților un sortiment vast și detaliat, de la mobilier din lemn masiv la mobilier modern vopsit, precum și o gama amplă de capace wc din mdf.

Firma este o prezență puternică în România și Italia, dar și pe piețele din Austria, Bulgaria, Grecia, Cehia, Ungaria, Germania și Ucraina.

Principalii clienti pe piata romaneasca sunt Ambient, Bricostore, Baumax, Dedeman, Obi, Romstal, Selgros. In plus, Savini Due colaboreaza si cu aproximativ 400 de magazine din tara.

Compania face parte din grupul Savini, alaturi de firma Savini Italia, cifra de afaceri estimata la nivel de grup pentru acest an fiind de 36 mil. euro. Actionarii companiei Savini Due sunt firma italiana Savini si oamenii de afaceri Savini Alfredo si Savini Piersante.

Sursa: www.dw.com; www.montanasa.ro; www.transilvaniaproduction.ro; www.mariaproduction.ro; wikipedia.ro

Bogdan Presecan


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | ZID împotriva alunecărilor de teren, FURAT de pe un drum forestier din Alba: „Îl face ca și pierdut”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO | ZID împotriva alunecărilor de teren, FURAT de pe un drum forestier din Alba: „Îl face ca și pierdut” În anul 2022, un număr de 45 de casete de beton ce formau un zid de sprijin taluz împotriva alunecărilor de teren, pe o lungime de aproximativ 78 de metri liniari, au fost sustrase de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea