Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Primarul din Meteș cere, din nou, să fie exclus din PNL: Nu pot să fiu într-un partid care luptă împotriva lui Băsescu

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primarul comunei Meteș, Traian Ursaleș, membru al Partidului Național Liberal, și-a prezentat, vineri, activitatea pe anul 2015 într-o conferință a Mișcării Populare Alba (???).

Ursales05Traian Ursaleș cere din nou să fie dat afară din partidul condus de Blaga și Gorghiu pentru că, spune el, nu poate să rămână într-un partid care luptă împotriva lui Traian Băsescu.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Primarul din Meteș a spus că, ultima dată când a cerut conducerii organizației județene să fie exclus din PNL, a fost înainte de sărbători, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Președintele MP Alba, Clement Negruț, a spus că liberalii l-ar fi dat afară ”alaltăieri”, însă ”colegii din PDL” sunt cei care nu vor.

În prezentarea raportului de activitate pe 2015, Ursaleș a vorbit despre investiții în infrastructură, activități venite în sprijinul cetățenilor, respectiv de starea economică economică și socială a comunei.

Ursaleș este membru al Fundației Mișcarea Populară.

Citește și Primarul Traian Ursaleș va candida la Meteș din partea MP: Sper să mă dea PNL afară din partid. Sunt un băsist convins


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea