Clement Negruț: Condamnarea lui Mircea Băsescu nu va afecta imagina Mișcării Populare
Condamnarea la 4 ani de închisoare cu executare, în primă instanță, pentru trafic de influență, a lui Mircea Băsescu nu va afecta imaginea Mișcării Populare, însă va fi vârful de lance al celor care luptă împotriva lui Traian Băsescu, a spus, vineri, deputatul Clement Negruț.
”Nici nu am știut. A fost condamnat la 4 ani cu executare? Nu influențează în niciun fel (n.r. imaginea MP) pentru că nu are nicio legătură cu Mișcarea Populară. Habar n-am! Astăzi s-a întâmplat lucrul acesta? Definitivă? În primă instanță… din punctul acesta de vedere nu are ce să influențeze MP. Știu la ce vă referiți… Președintele a mai trecut printr-un moment la fel de critic când era șef de stat, iar fratele său era arestat”, a afirmat Clement Negruț.
Președintele MP Alba spune că atacurile la formațiunea politică sunt ”din ce în ce mai vizibile și concertate”.
”Suntem un partid care spune prin vocea liderului său că luptăm împotriva corupției și că cei care au greșit să plătească. A greșit, plătește. Asta înseamnă lege într-o țară”, a mai afirmat deputatul de Alba.
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, vineri, condamnarea lui Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și a lui Marian Căpățână la 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial.
Sentința judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.
După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu cea a controlului judiciar.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii