Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți civilizat și elegant la petrecerea de Revelion

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți civilizat și elegant la petrecerea de Revelion.

Revelionul reprezintă un moment al veseliei pentru cei mai mulți dintre noi și este una dintre cele mai așteptate sărbători. Indiferent că alegem să trecem în noul an ciocnind o cupă de șampanie la un concert în aer liber, la un restaurant sau acasă, alături de familie și prieteni, există anumite reguli pe care trebuie să le respectăm.

petrecere revelionInvitația din partea unor prieteni de a petrece împreună Revelionul la un concert în aer liber este tot mai des aleasă, în special de tineri. Pentru o astfel de opțiune nu e necesară o ținută elegantă, ci doar haine călduroase și rezistență la stat în picioare și la puterea decibelilor din boxe. Cei mai mulți dintre aceia care petrec astfel Revelionul aduc de obicei cu ei o sticlă de șampanie sau altă băutură pentru a ciocni un pahar la miezul nopții. Important este ca la plecare să nu aruncați sticlele și paharele pe jos, luați-le și aruncați-le în cel mai apropiat coș de gunoi în drumul spre casă.

Citește și: Mesaje de Anul Nou, Urari de Anul Nou, Felicitari de Anul Nou

Invitația de a petrece Revelionul la munte este la fel de tentantă, nu doar pentru tineri, ci și pentru cei maturi. Dacă Revelionul este organizat în restaurantul hotelului la care suntem cazați, vom pune în bagaje, pe lângă pulovere călduroase, și o ținută elegantă pentru noaptea dintre ani. Nu vom merge în restaurant îmbrăcați ca pe pârtia de schi. Dacă Revelionul e organizat pe pârtie, cu vin fiert și bunătăți la grătar, ori la o cabană în vârful muntelui, putem îmbrăca o ținută sport.

În cazul în care alegem să petrecem Revelionul într-un restaurant sau club, vom acorda o importanță deosebită ținutei. Doamnele și domnii se vor îmbrăca elegant, totul trebuie să strălucească. Sunt permise chiar și mici extravaganțe în materie de accesorii. O rochie neagră la care în loc de broșă prindem un glob roșu poate avea un efect deosebit.

Dacă suntem invitați acasă la prieteni sau rude, vom îmbrăca haine de sărbătoare, vom duce un mic dar gazdei și ne vom interesa cum putem contribui la masa festivă. De obicei, în astfel de cazuri, fiecare invitat poate aduce un platou cu prăjituri sau o sticlă de șampanie ori de vin, important este să se stabilească aceste detalii cu gazda, pentru a nu vă trezi cu trei torturi, dar niciun fel de fructe.

În orice loc am fi invitați pentru a petrece Revelionul trebuie să anunțăm dacă onorăm sau nu invitația. Vom comunica dacă venim însoțiți și numărul persoanelor care ne însoțesc. Este total nepoliticos să nu răspundem la invitație, indiferent dacă anunțăm participarea sau imposibilitatea de a participa.

Ideal este să respectăm ora la care am fost invitați. Dacă petrecerea este organizată acasă, vom avea grijă să nu provocăm neplăceri gazdelor prin excese alimentare sau băutură în exces. Gazda ar trebui să discute în prealabil cu vecinii, pentru a anunța că are musafiri în noaptea dintre ani.

Nu vom veni la petrecere cu copilul fără să anunțăm, nici cu animalul de companie. Vom încerca să găsim pe cineva cu care să lăsăm copilul sau cățelul.

Dacă suntem gazde, vom acorda o atenție deosebită aranjării mesei. Vom folosi veselă și tacâmuri de calitate, vom decora masa cu crenguțe de brad, cu lumânări, cu șervețele cu desene de sezon — oameni de zăpadă, pahare de șampanie, fulgi, steluțe etc.

Citește și: Obiceiuri de Anul Nou

Nu vom grăbi oaspeții să mănânce, au toată noaptea la dispoziție. Vom alege o muzică bună, de ascultat, dar și de dans. Ideal ar fi să nu deschidem televizorul în camera în care este așezată masa. Putem pune un televizor într-o altă cameră, pentru cei care doresc să vadă un anumit program.

Nu vom aduce alt fel de mâncare la masă până când nu ne asigurăm că toată lumea a mâncat din primul fel. Când strângem aperitivele, strângem și farfuriile și tacâmurile folosite la acest fel. Nu vom lăsa furculițe sau cuțite murdare de maioneza de la salatele aperitiv și pentru a mânca sarmale sau friptura cu ele.

Ne vom asigura că avem pâine de mai multe feluri, pentru că unii preferă pâinea albă, alții pe cea integrală. Feliile de pâine se aduc la masă tăiate.

Sarmalele, friptura se aduc la masă pe platouri, fiecare având posibilitatea să aleagă ce dorește. Vom ține cont de invitații care au anumite interdicții alimentare și vom pregăti pentru aceștia ceea ce le permite regimul să mănânce.

Băuturile vor fi turnate în pahar de domni, care vor fi atenți ca toate doamnele să aibă paharul plin. Înainte de a le turna băutură în pahar, vor întreba fiecare doamnă ce băutură preferă.

Înainte de a aduce desertul la masă, se va strânge tot ce a rămas de la felurile anterioare — bucățele de pâine, șervețele murdare, firimituri. Putem aduce înaintea desertului o cafea. Primele se aduc prăjiturile și fursecurile, fructele, apoi plăcinta cu răvașe — dacă avem în meniu așa ceva. La final se aduce tortul, care poate fi adus întreg la masă, dacă este decorat spectaculos. Dacă e un tort cu aspect comun, poate fi adus gata feliat, fiecare felie fiind pusă într-o farfurie pentru tort. (Z.U.)
Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea