FOTO: Colindători din județul Alba, în port popular, cu viori și mandoline, la redacția ziarului Unirea
Sute de colindători au călcat pragul redacţiei ziarului Unirea în aceste zile. Aşa cum e tradiţia în perioada sărbătorilor de iarnă, cei mici, însoţiţi de profesori, au pornit cu colindatul din ”casă în casă” pentru a vesti cu bucurie naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ansamblul ”Hopârteanca” din Hopârta: Nu mai puțin de 20 de copii, îmbrăcați în port popular complet, ne-au bucurat sufletele cu colindele ”Colo sus, pe lângă lună” și ”Hoila”, ”dirijați” de preotul paroh de la biserica ”Sfântul Gheorghe”, Hopârta, Aurelian Tocheș și coordonatorul Samoil Oltean. Pentru frumoasa prestație, membrii ansamblului, fete și băieți provenind din cinci sate diferite, au fost răsplătiți, după datină, cu dulciuri și fructe. Sub vraja colindului lor, și cu speranța că, potrivit versurilor ”La case de oameni buni/Face Dumnezeu minuni!”, vom avea parte și noi de sărbători binecuvântate, le-am mulțumit frumos și i-am poftit să vină și la anul ce vine!
Mândre fete și-un fecior, cu colinda din Săsciori
Doisprezece eleve de la Școala Gimnazială Săsciori, conduse de profesorul Florin Hinția, ne-au încântat astăzi cu colinda lor. De la cosițele frumos împletite și portul popular îmbrăcat, la colindele tradiționale intonate, acest grup de colindătoare ne-au trimis, vreme de câteva minute, acasă la bunici, într-un alt timp și într-o vreme mai cuminte. Bucuroși am fost de oaspeți, și la anul iar mai haideți!
Regal de colinde din partea copiilor de la Căminul ”Steaua Speranței” Alba Iulia
”Adeste fideles”, ”O ce veste minunată!”, ”Gloria”, ”Noi umblăm a colinda”, sunt colindele cu care ne-au delectat copiii de la Căminul ”Steaua Speranței” Alba Iulia, conduși de Robert Saltelechi. Talentați, frumoși și cuminți, toți cei 18 colindători îmbujorați au primit o răsplată dulce, modică față de bucuria regalului oferit. Vă mulțumim și vă așteptăm și anul viitor!
Orchestra Bisericii Penticostale ”Salem” Petrești
Un număr de 41 de copii au făcut să răsune clădirea ziarului Unirea. Dotați cu chitare, viori, flaute și mandoline, veselii colindători au încântat auditoriul cu prestația lor minunată.
Bucuroși de oaspeți, mulțumim colindătorilor care ne-au trecut pragul!
[nggallery id=1471]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 26 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii