FOTO: Colindători din județul Alba, în port popular, cu viori și mandoline, la redacția ziarului Unirea
Sute de colindători au călcat pragul redacţiei ziarului Unirea în aceste zile. Aşa cum e tradiţia în perioada sărbătorilor de iarnă, cei mici, însoţiţi de profesori, au pornit cu colindatul din ”casă în casă” pentru a vesti cu bucurie naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ansamblul ”Hopârteanca” din Hopârta: Nu mai puțin de 20 de copii, îmbrăcați în port popular complet, ne-au bucurat sufletele cu colindele ”Colo sus, pe lângă lună” și ”Hoila”, ”dirijați” de preotul paroh de la biserica ”Sfântul Gheorghe”, Hopârta, Aurelian Tocheș și coordonatorul Samoil Oltean. Pentru frumoasa prestație, membrii ansamblului, fete și băieți provenind din cinci sate diferite, au fost răsplătiți, după datină, cu dulciuri și fructe. Sub vraja colindului lor, și cu speranța că, potrivit versurilor ”La case de oameni buni/Face Dumnezeu minuni!”, vom avea parte și noi de sărbători binecuvântate, le-am mulțumit frumos și i-am poftit să vină și la anul ce vine!
Mândre fete și-un fecior, cu colinda din Săsciori
Doisprezece eleve de la Școala Gimnazială Săsciori, conduse de profesorul Florin Hinția, ne-au încântat astăzi cu colinda lor. De la cosițele frumos împletite și portul popular îmbrăcat, la colindele tradiționale intonate, acest grup de colindătoare ne-au trimis, vreme de câteva minute, acasă la bunici, într-un alt timp și într-o vreme mai cuminte. Bucuroși am fost de oaspeți, și la anul iar mai haideți!
Regal de colinde din partea copiilor de la Căminul ”Steaua Speranței” Alba Iulia
”Adeste fideles”, ”O ce veste minunată!”, ”Gloria”, ”Noi umblăm a colinda”, sunt colindele cu care ne-au delectat copiii de la Căminul ”Steaua Speranței” Alba Iulia, conduși de Robert Saltelechi. Talentați, frumoși și cuminți, toți cei 18 colindători îmbujorați au primit o răsplată dulce, modică față de bucuria regalului oferit. Vă mulțumim și vă așteptăm și anul viitor!
Orchestra Bisericii Penticostale ”Salem” Petrești
Un număr de 41 de copii au făcut să răsune clădirea ziarului Unirea. Dotați cu chitare, viori, flaute și mandoline, veselii colindători au încântat auditoriul cu prestația lor minunată.
Bucuroși de oaspeți, mulțumim colindătorilor care ne-au trecut pragul!
[nggallery id=1471]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Carduri de energie 2025: Când urmează să intre în posesia consumatorilor vulnerabili. Detalii de la Ministrul Energiei
Carduri de energie 2025: Când urmează să intre în posesia consumatorilor vulnerabili. Detalii de la Ministrul Energiei Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dat detalii marţi, 1 iulie 2025, în cadrul unei vizite de lucru la centrala de cogenerare din proximitatea rafinăriei Petromidia, cu privire la cardurile de energie în valoare de 50 de lei care […]
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]