Marea campioană la gimnastică, Gina Gogean, predă la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia | ”Prima mea pasiune este gimnastica, urmată de cariera didactică”, afirma prestigioasa sportivă!
Multipla medaliată olimpică şi campioană la gimnastică, Gina Gogean este cel mai titrat cadrul didactic al cadrul Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Cu o notorietate de renume mondial, marea sportivă ajunsă la 38 de ani a devenit, din toamna anului trecut, lector universitar în cadrul Departamentului de Educaţie Fizică al universităţii din Cetatea Marii Uniri. Una dintre personalităţile marcante ale gimnasticii feminine românesc din anii ’90, componentă a lotului olimpic de la Deva, în vremea când România era o forţă respectată în gimnastica mondială, Gina a obţinut medalii de aur, argint şi bronz la Campionatele Mondiale şi la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996), iar acum este antrenoare, organizatoare de competiţii, membră în Comitetul Executiv al FRG, doctor în educaţie fizică şi sport, specialitatea gimnastică, dedicându-se în paralel şi carierei universitare. “Am decis să vin la Alba Iulia întrucât aici se construiesc, în plan universitar, multe lucruri interesante. Gimnastica este prima mea pasiune, urmată de cariera didactică”, a spus Gina Gogean Groza. „Cu toţii ne adaptăm în timp şi trebuie să facem transferul cunoştiinţelor acumulate din perioada în care eram elevi şi sportivi şi să le transmitem mai departe celor pe care dorim să-i instruim”, a menţionat reputata sportivă.
*La Alba Iulia, Educaţia Fizică are succes…
După opt ani de predat în diverse universităţi din ţară, fosta mare campioană este actualmente lector universitar în cadrul Departamentului de Educaţie Fizică al Universităţii „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia. „La începutul carierei, am avut cursuri practice, iar apoi, când am obţinut titlul de doctor în gimnastică, la Piteşti, am început să predau şi partea teoretică a disciplinei. În prezent, mă ocup de programul de pregătire al studenţilor la disciplinele «Gimnastică de bază» şi «Gimnastică acrobatică şi sărituri». Mă implic direct în activităţi teoretice şi practice din aria gimnasticii, având rolul de a-i instrui pe studenţi să devină viitori profesori de educaţie fizică sau antrenori de gimnastică, dar implicit şi să devină persoane capabile să preia anumite cunoştinţe, pe care să le trasmită la rândul lor mai departe”, a precizat fosta sportivă.
*Specializarea kinetoterapie, cerută pe piaţa muncii!
Gina Gogean Groza a afirmat că Departamentul de Educaţie Fizică al Universităţii „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, înfiinţat în urmă cu câţiva ani, are succes în rândul studenţilor, motiv pentru care din acest an universitar s-a înfiinţat o nouă specializare. „Alături de specializarea «Educaţie fizică şi sportivă» care formează profesori şi antrenori, a început activitatea şi specializarea «Kinetoterapie şi motricitate specială » care va forma specialişti foarte ceruţi pe actuala piaţă a muncii. Gimnastica este disciplină de bază la ambele specializări, astfel că toţi studenţii parcurg foarte serios această materie. La Kinetoterapie lucrăm cu prima generaţie, interesată de această specializare, dornică să acumuleze cunoştinţe în domeniu, având astfel posibilitatea, peste 3 ani, de a fi pe piaţa muncii”, a afirmat Gina Gogean Groza. Marea campioană a precizat că este foarte uşor să lucreze cu “învăţăceii”, deoarece mulţi dintre cei care învaţă în cadrul Departamentului de Educaţie Fizică al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia sunt activi la nivel de performanţă în sporturi precum fotbalul, înotul, baschetul, atletismul sau halterele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii