Decizie la Senat: Salariile asistenţilor sociali, majorate cu 25%. Votul final, la Camera Deputaților
Senatorii au decis ca salariile și sporurile personalului din sistemul public de asistenţă socială să fie majorate cu 25% din luna octombrie, completând astfel ordonanța prin care Guvernul acordase această majorare personalului din sistemul sanitar. Decizia trebuie votată și de Camera Deputaților, care este for decizional.
Potrivit proiectului de act normativ, de măsura creşterii salariilor cu 25 de puncte procentuale urmează să beneficieze şi asistenţii sociali, pe lângă personalul din sistemul public sanitar, ca urmare a unui amendament admis de comisia sesizată în fond, respectiv Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului, care completează astfel prevederile OUG NR.35/2015, publicată la începutul lunii septembrie în Monitorul Oficial.
„Începând cu data de 1 octombrie 2015 (…), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, sistemul public de asistenţă socială, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015„, scrie în proiectul de lege adoptat uni de senatori.
Practic, dacă documentul va trece şi de Camera Deputaţilor, ca for decizional, asistenţii sociali ar urma să primească salarii majorate cu 25% chiar cu luna octombrie, exact cum se întâmplă în prezent cu personalul medical.
Totodată, într-un alt amendament care a primit aviz favorabil, este stipulat că vor beneficia de majorarea cu 25% amintită anterior inclusiv personalul militar şi civil de specialitate medico-sanitar şi de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare şi auxiliar sanitare din unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, personalul din reţeaua de medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară, precum şi personalul din cadrul altor unităţi sanitare şi medico-sociale publice. (C.M.)
sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii