„Şepcile roşii” cu suflet mare: „U” Cluj, meci caritabil pe „Cetate”, miercuri, 21 octombrie, pentru Aşezământul „Sf. Vasile cel Mare” Alba Iulia
Echipa „şepcilor roşii”, cea mai iubită formaţie din Ardeal, „U” Cluj va fi prezentă miercuri, 21 octombrie, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia pentru a juca un meci caritabil ale cărui încasări vor fi donate Aşezământului Social „Sf. Vasile cel Mare” din municipiul reşedinţă de judeţ.
Motivul, o partidă demonstrativă susţinută de fosta prim-divizionară, condusă de antrenorul Marius Popescu (originar din Totoi), de la ora 16.00, împotriva selecţionatei Campionatului Municipal de Minifotbal.
Cu acest prilej se va trage cortina peste a treia ediţie a întrecerii sportive organizată de Primăria Municipiului Alba Iulia, în colaborare cu Asociaţia „Student Sport” Alba Iulia (condusă de Cătălin Costea), partener media fiind ziarul Unirea.
De la ora 17.00 se dispută Supercupa respectivei competiţii, între STH (locul 2 în campionat, Arhimar a refuzat) şi „Şase” (câştigătoarea cupei), iar la ora 17.00 va fi festivitatea de premiere.
Studenţii nu sunt la prima iniţiativă de acest gen, în 2013, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” disputându-se un meci caritabil, încasările, peste 5000 de lei (licitaţie pentru tricourile unor echipe de Liga 1) fiind donate Căminului „Steaua Speranţei”
Sursa foto: sepcile rosii
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii