PNL Alba: Dragnea a fost și rămâne exponentul baronilor locali ai PSD
Trecuți printr-o serie de reforme ratate, toate fără substanță și privite drept instrumente de marketing politic (care să ia ochii lumii/care să schimbe fața, și nu substanța PSD) de cei care le-au impus, acum membrii PSD și-au dat arama pe față alegându-l pe Liviu Dragnea în fruntea lor.
Baronul suprem a ajuns, până la urmă, să conducă partidul baronilor.
Liviu Dragnea a păstorit vreme îndelungată unul din cele mai sărace județe ale României și l-a menținut în sărăcie pentru a-l putea ține sub control. Nu-i o noutate pentru PSD, asta s-a întâmplat în mai toate fiefurile roșii, însă cu Dragnea președinte această metodă de menținere a puterii se mută la București, în centrul de comandă al Guvernului, cu efecte pentru întreaga țară.
Liviu Dragnea este exponentul împărțirii fondurilor pe criterii politice și cel care a propus ordonanța traseismului politic („Ordonanța lui Dragnea”), cea prin care mii de primari și consilieri locali au schimbat partidul. Ministerul Dezvoltării, sub tutela lui Liviu Dragnea, n-a reprezentat nimic altceva decât o pușculiță de partid prin care au fost avantajați primarii PSD și condamnați la a nu primi investiții milioane de români care își aleseseră un primar dintr-un alt partid.
Duplicitatea lui Liviu Dragnea se vede cel mai bine în cazul votului prin corespondență: dacă acum tergiversează pe cât se poate adoptarea proiectului și acuză PNL pe nedrept, în campania pentru alegerile prezidențiale acuza alte instituții (Autoritatea Electorală Permanentă) și lăsa de înțeles că tot ce s-a întâmplat în diaspora a fost o mascaradă pusă la cale. La fel ca Victor Ponta, la fel ca Liviu Dragnea, PSD-iștilor le-a fost, le este și le va fi frică de votul românilor din diaspora.
Pentru România, Liviu Dragnea înseamnă același lucru ca Victor Ponta. Liviu Dragnea a fost numărul 2 din PSD aproape pe tot parcursul guvernării dezastruoase Ponta. A fost în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere și l-a susținut pe Victor Ponta, mai ales în momentele în care i se cerea demisia. Dacă imediat după alegerile prezidențiale Dragnea spunea că Victor Ponta n-are de ce să plece din fruntea Guvernului, după ce premierul a fost trimis în judecată i-a acordat susținerea prin picarea moțiunii de cenzură depuse de PNL.
Asemănarea între cei doi apare și în ceea ce privește problemele din justiție: Liviu Dragnea este condamnat în primă instanță, iar Victor Ponta este trimis în judecată. Situația în care PSD-ul ne pune e de Cartea Recordurilor Negative: avem în fruntea unui partid un om condamnat în primă instanță pentru infracțiuni electorale și în fruntea unui guvern ce are ca obiectiv lupta cu evaziunea fiscala fix un om trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală. Aceasta este oferta politică a PSD.
Modalitatea prin care a fost ales noul președinte PSD demonstrează că politica lui Victor Ponta, „nu contează realitatea, contează ce spunem noi” se aplică și în era Dragnea. Investigațiile de presă desfășurate în ziua votului au arătat că indiferent de cine sau ce vota, rezultatul raportat era cam același. Mai mult decât faptul că mii de oameni au fost scoși din case pentru a alege un om deja ales, obsesia pentru minciună îi apropie de strămoșii comuniști.
BIROUL DE PRESĂ AL PNL ALBA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii