FOTO: Industria Galda de Jos – Sănătatea Cluj 2-1 (1-1 )| „Viruşii verzi” răpuși de Cernea și A. Cîmpean, a treia victorie consecutivă
În etapa a 8-a a Seriei a 5-a a Ligii a 3-a, Industria Galda de Jos a evoluat acasă cu Sănătatea Cluj, formaţia „viruşilor verzi”, impunându-se cu scorul 2-1 (1-1).
Golul victoriei a fost marcat de A. Cîmpean (min. 87), din penalty, după un henț în careu. Atacantul golgheter a ajuns la cota „5” și a punctat iar din postura de rezervă. În final nervii au fost încordați, producându-se câteva meleuri între jucători.
*Paul Ciucă: „Suntem foarte bucuroși pentru parcursul realizat”
„Meci greu, încâlcit, împotriva unui oponent arțăgos. Am mai avut două bare, dar este bine că am câștigat, chiar dacă cu emoții, pe final. Cîmpean își face datoria și înscrie. Am depășit deja punctajul din turul campionatului trecut. Avem motive să fim bucuroși. Vom munci în continuare, cu mare curiozitate în privința viitorului. Nu vorbim de promovare, dar ne-am dori să jucăm un derby pentru locul întâi„, a declarat Paul Ciucă.
Revenit după o suspendare de 3 etape, Cernea a deschis scorul în min. 2, din careul mic, fructificând o centrare de la Bodea. Egalarea a survenit în minutul 24, când Opriţa l-a faultat în careu pe Ad. Lupu, iar Ceaca a transformat lovitura de pedeapsă.
Antrenorul Paul Ciucă a apelat la formula: Căt. Ştef – Oprița (55, Goguța), Haiduc, Căt. Ivașcu (88, Al. Man), Boancă – Frenţiu, Cr. Kilin, R. Lungu (55, A. Cîmpean), Cr. Bodea, D. Lupșan, Cernea (85, Baghiu); rezerve: Boldi – D. Iancu, Cioara.
Sănătatea: Todoran – Cr. Paul, Sos, Perde, Siecoban, Gîț, B. Cristea, S. Tothăzan, Ad. Lupu, Ceaca, T. Bota; rezerve Bencze, D. Bucur, Valatici, Someșan, Căt. Crișan, H. Moldovan
Runda următoare este prevăzută deplasarea la Iernut.
[nggallery id=1128]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, calificată în finala Campionatului Under 19!!! Performanță remarcabilă a „alb-negrilor”!
CSM Unirea Alba Iulia, calificată în finala Campionatului Under 19!!! Performanță remarcabilă a „alb-negrilor”! Performanță extraordinară a juniorilor de la CSM Unirea Alba Iulia, echipa din Cetatea Marii Uniri calificându-se în finala Campionatului Under 19! Ultimul act se va desfășura marți, 28 mai, la Buftea (sau Mogoșoaia), adversar fiind Dinamo, care a eliminat, tot după […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români