Meseria de profesor, a doua cea mai respectată profesie în România, după cea de medic – STUDIU
Potrivit unui studiu realizat de Asociația Triple Helix – pe baza datelor culese de Daedalus Online – meseria de profesor este a doua cea mai respectată profesie în România, după cea de medic, dar nu este una dintre cele mai căutate cariere.
Potrivit aceluiași studiu, deși meseria de educator este una respectată, doar unul din patru părinți și-ar încuraja copiii să devină profesori.
„Având în vedere că țara noastră nu a fost inclusă până acum în ‘Studiul Global referitor la Statutul Profesorului’, ca româncă mi-am dorit să avem și pentru România date de încredere, care să reflecte percepțiile românilor atât față de meseria de dascăl, cât și față de cei care o practică”, a declarat Irina Anghel — Enescu, fondatoarea Triple Helix și membră a prestigiosului juriu internațional al Global Teacher Prize.
Conform studiului Triple Helix, 16,7% dintre români au pus pe primul loc profesorii atunci când li s-a cerut să ordoneze zece profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe primul loc este profesia de medic, aleasă ca fiind cea mai respectată profesie de 4 din 10 români. Apoi, în ordine, sunt respectate ocupațiile de profesor, cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în management, contabil și economist.
„Datele studiului nostru pun în evidență un fenomen interesant: în ciuda respectului mare pe care românii îl au față de meseria de profesor, doar unul din patru (25%) și-ar încuraja copiii să îmbrățișeze această profesie. Cu această cifră, ne situăm sub media țărilor incluse în Studiul Global privind Statutul Profesorului”, a subliniat Irina Anghel — Enescu, citată în comunicat.
Studiul mai arată că în România numărul celor care și-ar încuraja copiii să devină profesori este mai mic decât în țări precum: China (48%), Coreea de Sud (45%), Singapore (35%) sau Statele Unite (32%), dar mai mare decât în țări precum: Franța (23%), Germania (18%) sau Portugalia (12%).
Potrivit studiului Triple Helix, doar 14% dintre români consideră că profesorii sunt respectați de copii, cifră cu care România se situează pe unul dintre ultimele locuri, raportat la țările incluse în „Studiul Global referitor la Statutul Profesorului” — lucrare luată drept etalon în acest caz.
Mai mult, conform studiului Triple Helix, chiar și în cazul adulților, respectul pentru profesia de dascăl se erodează la generația tânără. Astfel, românii de peste 45 de ani pun pe primul loc această profesie — în proporție de 25% — spre deosebire de o pondere de numai 10%, în cazul celor care au vârstă între 18 și 35 de ani. De asemenea, respectul pentru această profesie este dublu în orașele mici și în mediul rural, prin comparație cu orașul București (20% versus 10%).
Datele pentru studiul Asociației Triple Helix au fost culese, în perioada 25 — 30 septembrie 2015, folosind panelul Daedalus Online. Studiul s-a efectuat pe un eșantion de 511 persoane, reprezentativ pentru populația României cu vârsta între 18 și 65 de ani.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale