FOTO: Euro Şpring – Viitorul Sântimbru 0-2 (0-1), în derby-ul etapei a 7-a din Liga a 4-a | Echipa lui Dan Comșa a preluat fotoliul de lider!
Derby-ul Ligii a IV-a, dintre Euro Şpring şi Viitorul Sântimbru a fost câștigat pe merit de vizitatori, scor 2-0 (1-0), grație reușitelor semnate de Coltor (5) și Biro (73). Jocul contând pentru etapa a 7-a a însemnat o dispută încinsă, între primele două clasate, aflate la egalitate de puncte, însă Viitorul a preluat prima poziție după această victorie mare, ce-i aduce fotoliul de lider și trei puncte avans.
În celălalt joc, Olimpia Aiud – CS Ocna Mureș 0-1 (0-0). A marcat Cotoară (68, penalty), împotriva fostei sale echipe. Au fost eliminați Felindean (Olimpia) – min. 87 și Pereat (CS Ocna Mureș) – în min. 90+3.
*Berța: „Suntem dezamăgiți”
„Noi am intrat deconectați, iar adversarii și-au dorit mai mult victoria. Am întâlnit o echipă arțăgoasă, care ne-a surprins pe contraatac. Am avut și probleme de efectiv, dar nu căutăm scuze. Suntem dezamăgiți de eșec”, a spus Florin Berța.
*Comșa: „Cel mai bun meci al nostru”
„Am demonstrat că merităm să fim pe primul loc. Îi felicit pe băieți pentru cel mai bun meci al nostru din actuala stagiune. Am dovedit bărbăție, hotărâre și atitudine„, a punctat Dan Comșa, aflat în culmea fericirii.
Strategia vicleană a lui Dan Comșa a dat roade și Viitorul a dat lovitura într-un meci de 6 puncte. Fericire la Sântimbru și o imensă tristețe la Șpring.
*Euro, la primul eșec stagional
Oaspeții au aplicat o tactică italiană în acest derby. Echipa lui Comșa a stat la cutie și a lovit ucigător. La prima acțiune notabilă, Coltor (5) a profitat de eroarea portarului advers, Moosz, la debut pentru Euro, care a respins în lateral, și a împins mingea în plasă, marcând al 5-lea gol stagional. Împinși de campionii europeni M. Popa și G. Tănase, amfitrionii s-au trezit, au presat, dar s-au lovit de portarul Ov. Barna, exact în intervenții.
*Contre ucigătoare
Dacă în primul mitan, Viitorul a marcat la singura acțiune notabilă, altfel au stat lucrurile în actul secund. Euro s-a năpustit în atac, iar oaspeții au lovit prin contre ucigătoare. Reușita lui Biro (73), celebrată în brațele antrenorului Dan Comșa (fază la care atacantul și-a păstrat sângele rece în careul advers) a fost prefațată de dubla bară din min. 64, Coltor și Dreghiciu.
*Atmosferă de fair-play
Chiar dacă Euro a înregistrat primul eșec stagional, încasând întâiele goluri interne, merită semnalată atmosfera de fair-play. O galerie entuziastă, condusă de primarul Daniel Rusu s-a remarcat prin atmosfera sud-americană, pigmentată cu tobe, trompete și fumigene. „Suntem mândri de voi” a fost sloganul sugestiv la final. În minutul 90, Dumbra putea semna un scor de neprezentare, dar a tras în bara dreaptă, din postură ideală.
[nggallery id=1070]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii