FOTO: Au demarat lucrările de modernizare a străzii Ion Lăncrănjan din Alba Iulia
În această perioadă sunt puse în practică soluţiile identificate pentru modernizarea străzii Ion Lăncrănjan. Tronsonul de 400 de metri a reprezentat până de curând o zonă relativ dificilă pentru locuitorii străzilor adiacente.
Potrivit reprezentantului administrației locale, Mihai Coșer, decizia de a interveni pe această stradă într-o manieră decisivă survine atât în urma solicitărilor exprimate constant de către locuitorii din zonă, dar şi după o analiză a costurilor generate de menţinerea la un nivel funcţional a drumului, an de an. Practic, intervenţiile de reparaţii de la momentul configurării străzii până în prezent, evidenţiau un cost mediu de 27 lei/mp pentru operaţiuni limitate din punct de vedere al durabilităţii, respectiv profilări şi material granulat (pietriş) care să-i menţină străzii starea de practicabilitate.
Intervenţiile se realizau succesiv, de aproximativ trei ori pe an, în funcţie de condiţiile meteo. Practic, apa nu se drena, provocând gropi şi denivelări. Soluţia de îmbrăcare a tramei stradale cu suprafaţa dalata presupune un cost mediu de 85 lei/mp, în funcţie de lucrările necesare pentru aducerea la cota a solului şi alte tipuri de amenajări.
Culoarul de travesare va avea o lăţime de aproximativ 4,5 m-5 m, pe domeniul public (plus conturarea accesurilor la proprietăţi şi străzile adiacente). Chiar dacă suprafaţa dintre fronturile construite este de până la 22 m, aceasta nu poate fi utiliziată, fiind în cea mai mare parte proprietate privată.
„În primul rând, obiceiul de a lua în calcul doleanţele locuitorilor ne-a ghidat spre această investiţie. Apoi, desigur, şi matematica costurilor este importantă, dar şi metoda de a moderniza dinspre centru spre zonele de locuit nou create. Evident, e de prisos să tot apelezi la pietriş şi să înalţi drumul, aşa că e de preferat oricând o soluţie definitivă, când îţi permite bugetul. Această condiţionare ne împiedică să facem cu
rapiditate ce ne dorim, dar mai e şi problema din tabăra celor care au terenul străzilor în proprietate. Cu cât oamenii se mobilizează mai repede şi donează terenul către noi, cu atât mai repede putem elabora proiectele tehnice şi trece la execuţie. În prezent se lucrează şi pe alte străzi în oraş, 9 Mai sau Timotei Cipariu sunt alte exemple. Sperăm să putem ataca cât de curând şi strada Izvorului sau cele din cartierul Meridian”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor pe strada Ion Lăncrănjan este în cursul lunii octombrie. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT pe DN 14 B, la Teiuș: O persoană rănită după ce un autoturism s-a răsturnat
ACCIDENT pe DN 14 B, la Teiuș: O persoană rănită după ce un autoturism s-a răsturnat Un accident rutier a avut loc joi, în jurul orei 11.00, pe Dn 14 B, la Teiuș. O persoană a fost rănită după ce un autoturism s-a răsturnat. Citește și: FOTO | Accident MORTAL pe DN13: Trei tineri, cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci