Declarația de avere a primarului Mircea Hava: Două terenuri, două case și 220.000 de lei în bănci. Cât a încasat de la Primăria Alba Iulia
Mircea Gheorghe Hava a încasat în anul 2014 de la Primăria municipiului Alba Iulia, potrivit declarației sale de avere, o indemnizație de 43.674 de lei, adică aproximativ 3.640 de lei în fiecare lună.
Edilul nu a înregistrat alte venituri din activități independente, agricole, din cedarea folosinței bunurilor, investiții, jocuri de noroc sau alte surse. Soția sa, Cristina Hava, a câștigat 26.206 de lei de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Mircea Hava și soția acestuia dețin, în Alba Iulia, două terenuri de tip intravilan, dobândite prin cumpărare, în anul 1998, respectiv 2004, în suprafață de 1.400 respectiv 250 mp. La categoria ”clădiri”, Mircea și Cristina Hava dețin, în cotă-parte, două case de locuit în Alba Iulia, dobândite în anul 2002 și 2004 prin construire și cumpărare, în suprafață de 241, respectiv 100 metri pătrați.
Mircea Hava nu are iahturi, șalupe, limuzine sau alte bunuri mobile de lux ci doar un Volkswagen Passat din 2005 pe care l-a cumpărat. Edilul nu este iubitor de metale prețioase, bijuterii sau colecționar al obiectelor de artă și de cult, în declarația sa de avere nu figurează astfel de bunuri a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro.
Hava a agonisit suma de 220.656 de lei, bani pe care îi păstrează în bănci, la BCR și la Banca Transilvania, sub forma unor depozite bancare, conturi de economii, polițe de asigurări de viață sau pe carduri de debit. Mircea Hava nu a dat bani împrumut, nu are datorii și bunuri achiziționate în sistem leasing a căror valoare să depășească, în total, 5.000 de euro.
Declarația de avere a fost completată în 12 iunie 2015 pentru anul 2014.
Mircea Hava a câștigat în 2012 cel de-al cincilea mandat consecutiv de primar al municipiului Alba Iulia. Acesta s-a născut în 26 decembrie 1956, în localitatea Oradea, județul Bihor, este căsătorit și are doi copii. A studiat Facultatea de Chimie Industrială în cadrul Institutului Politehnic ”Traian Vuia” din Timișoara și a lucrat, ca șef de secție, la Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea, Fabrica de site moleculare RESIAL SA Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 55 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii