VINERI: ”Să dăm culoare vieții pentru 25 de copii”, la Alba Iulia. Expoziție cu vânzare de lucrări artistice – Eveniment de strângere de fonduri pentru copiii de la Centrul Educațional ”Sfântul Nicolae”
Vineri, 21 august 2015, de la ora 17.00, la Sala expozițională de lângă Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, va avea loc evenimentul de strângere de fonduri realizat în beneficiul celor 25 de copii din Centrul educațional de zi ”Sfântul Nicolae” din Alba Iulia.
Evenimentul va consta într-o expoziție cu vânzare de lucrări artistice realizate de copiii din centrul de zi alături de reprezentanții Centrelor Europe Direct.
”Centrul de zi nu are acoperit integral bugetul de cheltuieli pe anul 2015 și de aceea există o preocupare permanentă pentru fundraising și strângerea de resurse – activități derulate cu implicarea și sprijinul voluntarilor și a comunității. Toate fondurile colectate vor fi apoi utilizate pentru cumpărarea de alimente necesare pregătirii mesei zilnice a copiilor”, au declarat cei implicați în desfășurarea acestui eveniment.
Pe lângă organizatorii acestui eveniment, respectiv Centrele Europe Direct Regiunea Centru (coordonat de ADR Centru) și Europe Direct Alba Iulia (coordonat de Fundația PAEM), Fundația Comunitară Alba și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, au mai oferit sprijin în realizarea acestui eveniment de responsabilitate socială și Consiliul Județean Alba, precum și Primăria Muncipiului Alba Iulia.
Expoziția cu vânzare de lucrări creative este realizată în beneficiul copiilor cu risc de abandon școlar și va fi deschisă în intervalul 16.30-18.00. Vor fi expuse spre vânzare atât lucrări artizanale și planșe/desene creative realizate anterior de către copii, cât și lucrări realizate alături de reprezentanții Centrelor Europe Direct România.
Alte informații: Înființat în anul 2011, Centrul de zi funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și are ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar și menţinerea în sistemul de educaţie a cel puțin 25 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani din Alba Iulia. Prin activităţile de dezvoltare personală realizate în centru se asigură un climat care permite copiilor să descopere noi abordări practice ale învăţării.
Centrul de Zi ”Sf. Nicolae” este beneficiar al proiectului „Generaţii – Centrul Comunităţii”, un proiect în sprijinul copiilor şi vârstnicilor din cinci oraşe, dezvoltat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu sprijinul Raiffeisen Bank, ce aduce împreună persoane aparţinând mai multor generaţii, voluntari vârstnici și copii din familii sărace, care socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc şi primesc sprijin pentru a continua școala. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii