Performanţă unică: Bistra, dublă câştigătoare a Campionatului Munţilor Apuseni | Competiţia dedicată fotbalului din mediul rural, lăudată de preşedintele FRF
Peste 600 de spectatori au asistat duminică la Sălciua la finalele din 2015 la Campionatului Munţilor Apuseni. A 6-a ediţie a mult îndrăgitului turneu a fost dominată de Bistra, comună ce a scris istorie fotbalistică. Cu câte 6 victorii obţinute, bistrenii au cucerit ambele titluri, atât la seniori, cât şi la copii, o performanţă remarcabilă, unică până în actualul moment la acest capitol.
Dar iată rezultatele înregistrate: *copii, finala mare: Avram Iancu – Bistra 1-4; finala mică: Sălciua – Ciuruleasa 0-3; *seniori, finala mare: Albac – Bistra 1-4; finala mică: Poiana Vadului – Arieşeni 4-9.
Cu acest “event”, echipa din Bistra şi-a apărat titlul adjudecat anul trecut la seniori, secţiune la care trei echipe au câte două titluri: Sohodol (2010, 2013) şi Roşia Montană (2011, 2012), Bistra (2014, 2015). În schimb, la copii, bistrenii sunt la al treilea succes, după cele din 2012 şi 2013, mai impunându-se Sălciua în 2011 şi Ciuruleasa (anul trecut). “Am asistat la o competiţie de tradiţie şi îi felicit pe iniţiatorii unei asemenea întreceri. Campionatul Munţilor Apuseni reprezintă un adevărarat model pe care dorim să-l implementăm şi în alte judeţe, pentru că fotbalul din mediul rural are o componentă extrem de importantă în fotbalul românesc”, a menţionat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal după încheierea celei de-a 6-a ediţii a competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.
Pe lângă premierea echipelor calificate în “careul de aşi”, festivitatea a mai cuprins şi oferirea altor distincţii, respectiv premiul “Fair Play”, golgheterul turneului, MVP-ul finalei, jucătorul campionatului, portarul campionatului (la ambele secţiuni).
*Amical de lux
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF prezent la finalele CMA a fost implicat şi în meciul demonstrativ “încins” între echipele Sălciua şi prietenii, respectiv AJF Alba şi prietenii. Partida s-a incheiat nedecis, un 4-4 ca la teatru, printre “actori” numărându-se Vasile Lombrea – primarul din localitate, Ovidiu Maier, Mihai Dăscălescu, Sorin Corpodean, Cristian Petropulos, Ovidiu Hulea, Mihai Ţîra, Costică Moldovan sau Marius Dup.
[nggallery id=860]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii