12 persoane s-au prezentat cu insolație și arsuri solare, în ultimele trei zile, la Spitalul din Alba Iulia
Un număr de 12 persoane s-au prezentat marți, miercuri și joi, la secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alba Iulia cu arsuri solare și insolație.
Șapte dintre acestea au suferit insolație și arsuri solare – marți, cinci – miercuri, iar în această dimineață, o fetiță, potrivit purtătorului de cuvânt al secției de Primiri Urgențe a Spitalului din Alba Iulia, Lucia Filimon.
Pacienții, cu vârste cuprinse între 7 și 60 de ani, au primit tratament medical și indicații să nu stea la soare între orele 9.00 – 17.00. Arsurile au fost superficiale și nu a fost necesară internarea. Pacienții au prezentat și grețuri, vărsături sau dureri de cap.
Ministerul Sănătății recomandă populației să urmeze sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 și 18,00. MS amintește că în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete, și atrage atenția asupra consumului de alcool, care favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, și al alimentelor ușor perisabile.
Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod roșu de caniculă, valabilă pe tot parcursul zilei în județele Arad și Bihor, în timp ce în restul țării rămân în vigoare avertizările de Cod galben și Cod portocaliu de disconfort termic. Canicula va persista și se va accentua în regiunile nordice, centrale, sudice și sud-estice, unde este în vigoare o avertizare Cod galben. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Codul portocaliu de caniculă persistă în regiunile vestice, nord-vestice și nord-estice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei
Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților