Antoce, Rusu şi Vişan, alte noi transferuri pentru HC Alba Sebeş
Nou-promovata în Liga Naţională, HC Alba Sebeş continuă negocierile pentru întărirea lotului, deocamdată echipa condusă de Seviştean Popa reuşind 6 achiziţii.
Primele jucătoare înregimentate de formaţia din Sebeş au fost Oana Alexandru Andrei (23 ani, centru, HC Rm. Vâlcea), alături de tinerele Iulia Andrei (campioană mondială anul trecut la Under 18 cu România) şi Cristina Mitrache (ambele 19 ani, Colegiul Energetic Rm. Vâlcea).
Acestora li se alătură Andreea Antoce (24 ani, inter dreapta, Neptun Constanţa foto) şi Paula Vişan (portar, 30 ani, HCM Roman), Nicoleta Rusu (28 ani, CSM Cetate Deva), care au parafat recent contractele. “Aşteptăm şi alte achiziţii, să vedem ce mai putem concretiza zilele viitoare, până la reluarea pregătirilor”, a precizat antrenorul Seviştean Popa. HC Alba Sebeş va începe antrenamentele luni, 5 iulie, iar din 20 iulie este prevăzut stagiul centralizat, la Şureanu.
În fruntea listei de transferuri se regăseşte interul Ada Moldovan (31 ani), ultima dată la Dunărea Brăila, care a ajuns la un acord de principiu cu formaţia condusă de Seviştean Popa, însă mai aşteaptă limpezirea memoriului depus la FRH, legat de restanţele financiare de la fosta echipă.
Alte tratative se poartă cu Adina Brot (31 ani, Dunărea Brăila), o altă opţiune fiind prelungirea împrumutului Ioanei Tămaş de la HCM Baia Mare, în vreme ce variantele Manda şi Tivadar nu mai sunt de actualitate.
În acelaşi timp, oficialii formaţiei din Sebeş speră să o păstreze în efectiv pe experimentata Oana Chirilă, cu condiţia ca jucătoarea în cauză să participe la antrenamentele săptămânale. “Vrem şi ne-o dorim în continuare, Oana Chirilă mai are contract cu noi, singura condiţie este prezenţa la şedinţele de pregătire premergătoare jocurilor”, a precizat preşedintele Virgil Costea.
De asemenea se aşteaptă ca interul Ada Moldovan (31 ani) şi extrema Adina Brot (31 ani) să-şi clarifice situaţia contractuală cu Dunărea Brăila, cele două jucătoare depunându-şi memorii la FRh, legate de restanţele financiare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii