FOTO: Din nou în băncile liceului, după 10 ani. Întâlnire emoționantă, la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia
Vineri, după 10 ani de la absolvire, elevii promoției 2005 de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia s-au așezat din nou în băncile școlii, acolo unde au petrecut, probabil, cei mai frumoși patru ani din viață.
O nouă oră de dirigenție, în care s-a strigat din nou catalogul, a însemnat pentru ei clipe pline de emoții, dar și bucuria revederii după ani și ani. S-au regăsit maturi, schimbați, și totuși adunați în același loc unde în urmă cu 10 ani treceau împreună prin emoțiile examenului de bacalaureat.
Anii de liceu sunt, putem spune, cei mai prețioși din viață. E vremea când începi să te formezi ca om, începi să-ți conturezi singur personalitatea, să-ți alegi prietenii și să-ți dai seama de ce îți place să faci. De acești ani și-au adus aminte, mai mult ca de obicei, vineri, elevii de la Colegiul Tehnic Apulum care s-au întâlnit după 10 ani de la ultimele cursuri.
Care mai de care mai aranjați, frumos îmbrăcați și cu zâmbetul pe buze, așa și-au făcut apariția în școală foșții elevi, deveniți acum ”oameni mari”.
Au pășit în cancelarie, acolo unde au avut bucuria să-și reîntâlnească foștii dirginți și profesori, iar mai apoi s-au îndreptat înspre clasele lor, unde au semnat ”condica” de prezență, au depănat amintiri și și-au spus fiecare realizările personale și profesionale din anii care au trecut.
Nu au lipsit de la întâlnire nici glumele profesorilor, care la intrarea în clasă le-au cerut elevilor să scoată ”o foaie de hârtie”. Însă, spre bucuria lor, de această dată ”lucrarea de control” a constat în povestea vieții fiecăruia dintre ei.
Emoţie, bucurie şi melancolie au fost doar câteva dintre trăirile foştilor elevi, care în cinstea anilor ce au trecut se vor întâlni din nou vineri seara, la Pensiunea Casa Traiana, pentru a petrece împreună cât pentru 10 ani.
[nggallery id=630]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari