TNL Alba colectează cărți în limba română în cadrul proiectului “Suntem români, citim româneşte”
La începutul acestui an Tineretul Național Liberal a lansat proiectul “Suntem români, citim româneşte”, prin care vrea să răspundă nevoilor comunităţilor româneşti din afara ţării de păstrare a identităţii etnice, lingvistice şi culturale.
Scopul principal este acela de a colecta cărți scrise în limba română (circa 250000 de volume), cărți pe care tinerii liberali să le trimită, ulterior, peste hotare la diverse comunități românești pentru realizarea a minim 10 biblioteci cu fond de carte românească. Astfel, prin acest proiect se dorește trezirea interesului tinerilor şi copiilor care trăiesc în comunităţile de români din afara ţării pentru limba şi cultura din România, punându-le la dispoziţie, gratuit, cărţi în limba natală.
TNL Alba a înțeles importanța acestui demers și s-a implicat încă de la început în implementarea acestui proiect. Iar aceasta și pentru că în cadrul TNL Alba astfel de acțiuni nu sunt o noutate, tinerii liberali realizând în anii anteriori colecte de cărți, pe care le-au donat unor biblioteci publice, mai ales din zona rurală. Astfel, pe parcursul acestei veri se va continua campania de popularizare a proiectului “Suntem români, citim româneşte” și, în paralel, se vor încheia noi parteneriate cu organizaţii din societatea civilă, edituri, biblioteci, persoane fizice și juridice care doresc să contribuie la colecta de cărți.
Oricine dorește să sprijine acest proiect poate să depună cărțile pe care vrea să le doneze, la sediul PNL Alba, din Alba Iulia, str. Nicolae Titulescu nr. 28, unde va funcționa punctul de colectare a cărților. De asemenea, în câteva localități din județ se vor amplasa corturi unde tinerii liberali vor putea primi cărți pentru colectă, de la cei care doresc să le doneze. Colecta se va desfășura până în luna august, iar TNL Alba îi îndeamnă pe toți cei care știu cât de importantă este cartea pentru păstrarea ființei naționale a unui popor să nu uite de o vorbă veche care spune: “Nu vă debarasați de cărți, ci oferiți-le și altora care au nevoie de cărțile care v-au ajutat să fiți mai buni și mai înțelepți”.
Prof. Adrian SIMION,
Coordonator T Comunică – TNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana