FOTO: După 120 de ani, mocăniţa a sunat iar pe Valea Ampoiului. A fost inaugurată și Primăria orașului Zlatna
Vineri, la ora 12.00, după 120 de ani de la primul şuier al mocăniţei, locomotiva cu abur a sunat iar pe Valea Ampoiului. „Crăiţa”, cum îi spun zlătnenii locomotivei cu aburi, a fost repornită.
Potrivit unui comunicat remis presei de Elena Boholţ, coordonatoare de proiect, „autorităţile locale au restaurat această bijuterie a secolului trecut şi au repus-o în funcţiune în prima zi a celei de-a treia ediţii a FIFE Zlatna. „Crăiţa” a fost prima surpriză a organizatorilor oferită celor câteva mii de spectatori care s-au adunat la Zlatna să participe la festivalul de film. Şi asta pentru că putem afirma, fără tăgadă, că FIFE Zlatna a devenit un reper al afirmării identităţii naţionale, un promotor al conservării şi valorificării patrimoniului cultural, un coalizator al elementelor naţionale, nu doar ale judeţului Alba, căci au depăşit cu mult barierele ale acestui judeţ.
Restaurarea „Crăiţei”, care în curând va fi dotată cu încă două vagoane, pe lângă cel deja funcţional, toate fiind construite în jurul anului 1900, a fost posibilă în baza unui proiect comun al Primăriei Zlatna, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.
La ora 14.00, a fost inaugurat Palatul Administrativ al Oraşului Zlatna (viitoarea primărie a oraşului), o clădire superb reabilitată, care va fi inclusă în patrimoniul monumentelor istorice şi a cărei vechime se pierde în negura secolului XVI. Totul a fost emoţionant aici. De la soborul de preoţi care a oficiat slujba de sfinţire, la dezvelirea bustului marelui poet Martin Opitz, care a scris una dintre cele mai frumoase ode închinate Zlatnei („Zlatna – La cumpăna dorului”, poem tradus în româneşte de marele George Coşbuc), ori alocuţiunile emoţionante ale Sulfinei Barbu – cetăţean de onoare al oraşului şi fost ministru al Mediului -, ale lui Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, ale mai multor personalităţi locale şi până la „cântecul de dor” închinat zlătnenilor de Cristian Braica şi Adrian Naidin.
A urmat parada portului populari. Peste 1.500 de oameni îmbrăcaţi în haine naţionale, în frunte cu primarul oraşului au străbătut urbea. Fiecare sat a fost condus de preotul comunităţii, iar coloana a fost însoţită de tulnicărese, care cu boi, cai etc. şi s-a întins pe aproape un kilometru. Numărul celor care au ales să poarte costume populare şi a celor care au privit şi au aplaudat a depăşit anul acesta 3.000 de persoane. Anul acesta au participat la parada portului popular invitaţi din mai multe zone ale ţării, dar aş nominaliza aici Mărginimea Sibiului. Fiecare invitat şi-a găsit un loc între zlătneni, acolo unde i-a plăcut fiecăruia, ceea ce înseamnă că atunci când vine vorba de afirmarea identităţii naţionale, toţi românii suntem la fel.
Sunetele clopotelor bisericilor din oraş, dar şi din satele aparţinătoare s-au făcut auzite ca într-o zi de mare sărbătoare: FIFE Zlatna a devenit o sărbătoare a inimii transilvănene, a românilor. Au urmat spectacolele în aer liber şi proiecţiile filmelor aflate în concurs”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii