Gradații de merit 2015, la IȘJ Alba| 28 de candidați au contestat punctajul acordat în urma evaluării. Soluționarea, 21-25 mai
Dintre cei 245 de candidați din Alba care și-au depus dosarul pentru acordarea gradației de merit – sesiunea 2015, 28 au depus contestație, potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Alba, Narcisa Bucureștean.
Candidații au avut posibilitatea să depună contestație marți și miercuri; punctajele au fost afișate luni, 18 mai, la avizierul IȘJ Alba și pe site-ul instituției.
Doar după soluționarea contestațiilor, programată în 21-25 mai, vor fi cunoscute cadrele didactice care vor benefica de gradația de merit.
Candidații care au depus sunt: educatori – 11, administrator financiar – 4, profesor matematică-informatică – 2, profesor limbi străină – 2, profesor istorie – 2, învățători – 2, profesori geografie, fizică, religie și discipline tehnice câte unul, secretar – o contestație.
Contestațiile vor fi soluționate de o altă comisie, tot din cadrul IȘJ Alba.
Citește și IȘJ Alba a publicat lista cu punctajele acordate în urma evaluării
GRAFICUL desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2015
- Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații
Perioada: 21 – 25 mai 2015
- Stabilirea ponderii gradațiilor de merit pe categorii de personal, precum și pe discipline de învățământ în cadrul comisiei paritare de la nivelul inspectoratului școlar, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la inspectoratele școlare
Termen: 26 -27 mai 2015
- Înaintarea la Ministerul Educației Naționale a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradației de merit
Perioada: 28 – 29 mai 2015
- Emiterea ordinului ministrului educației naționale
Termen: 11 august 2015
NOTĂ: Personalul didactic de la Palatul Național al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradației de merit la registratura Ministerului Educației Naționale, respectând graficul.
Gradatia de merit se atribuie pe o perioada efectiva de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2015.
Numarul maxim de gradatii care pot fi acordate se calculeaza astfel: din numarul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice si 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului scolar se scade numarul de gradatii acordate personalului didactic si didactic auxiliar aflate in plata, avand in vedere ca gradatia de merit se acorda pe o perioada efectiva de 5 ani, fara a fi luate in calcul perioadele de suspendare a contractului individual de munca din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei functii publice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
OFICIAL: Elena Lasconi a trecut pe locul 2 după primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Social-democrații nu reușesc să ajungă în turul 2, premieră în politica post-decembristă
OFICIAL: Elena Lasconi a trecut pe locul 2 după primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Social-democrații nu reușesc să ajungă în turul 2, premieră în politica post-decembristă Elena Lasconi, candidata USR, a trecut în mod oficial, conform datelor AEP, pe locul 2, având un avans de câteva mii de voturi față de candidatul PSD Marcel […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918