FOTO-VIDEO| Concertul trupei Vunk, la Alba Iulia: Trei ore de magie, emoție și muzică de calitate, cu sala plină
Aflată în turneu național – ”Înconjurul lumii”, trupa Vunk s-a oprit marți la Alba Iulia, unde a susținut un super concert acustic pe scena Casei de Cultură a Studenților. Mai bine de trei ore, albaiulienii prezenți la spectacol au avut parte de momente speciale, cu lumini, muzică de calitate și sentimente nebănuite, iar finalul a fost unul apoteotic – o jumătate de oră fanii au cântat alături de formație, din picioare.
Concertul trupei Vunk a umplut, marți seara, sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia de fani, dornici să-i vadă și să-i asculte. Iar spectacolul adus pe scenă de membrii formației a fost peste măsura așteptărilor celor din public. Spectatorii au avut ocazia să descopere cele mai bune piese ale trupei reorchestrate într-o cu totul altă formă, cu alt sound și alte ritmuri, care au adus un surplus de magie și emoție întregului eveniment.
De la piese precum „Prăjitura cu Jeleu”, „Pleacă”, „1000”, „Numai la doi”, ”Curat”, ”Fiecare” sau „Așa și!?” au fost cântate de artiști, nu înainte însă să spună povestea fiecăreia dintre melodii.
Concertul a fost cu atât mai special cu cât, alături de membrii trupei, pe scenă au urcat cvartetul de corzi Muse Quartet, trompetsitul Dan Nicolau, percuționistul Dan Incrosnatu, pianistul Bobby Stoica, iar la chitară Răzvan Ilie, fratele liderului Vunk, Cornel Ilie. De asemenea, tot în cadrul concertului, au urcat pe scenă Alexandra Ușurelu, în deschidere, și Alexandra Crișan.
Alexandra Usurelu e o tânără artistă aflată la primul album, care însă deja e un nume, grație unor melodii precum ”Prețul corect”, „Ceva se întamplă cu noi” sau „Nopțile trec”.
Artista, care a colaborat cu Mircea Vintilă, dar si cu Vunk, își lansează albumul numit „La capătul lumii”, titlu dat de o piesă care beneficiază și de un videoclip special, și care, de astfel a fost cântată și pe scena de la Alba Iulia.
Alexandra Crişan are o voce incredibilă, talent, carismă, ştie să transmită emoţie publicului şi a fost una dintre cele mai iubite concurente de la X Factor. Pe scenă la Alba Iulia, a cântat în duet cu liderul trupei Vunk, Cornel Ilie, piesa ”Ploaie fără nori”.
”Privește-n sus și fă-mi cu mâna” a fost piesa care a ridicat sala în picioare, iar de aici încolo, mai bine jumătate de oră, fanii au cântat alături de artiști cu mâinile sus.
În timpul concertului, spectactorii au fost invitați să scrie pe cărțile poștale primite la intrare care este visul lor, pentru cea mai mare colecție de visuri pe care își dorește să o realizeze Cornel Ilie, liderul trupei Vunk, iar la final, 10 dintre acestea au fost citite în fața tuturor.
Dacă unii dintre albaiulieni visează să aibă bani să plătească factura la curent, alții își doresc să facă înconjurul lumii. La finalul turneului, colecția de visuri, însoțită de poveștile din turneu ale liderului trupei, Cornel Ilie, va fi disponibilă într-un e-book ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei.
”La Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenţilor a fost plină de studenţi care ne-au făcut să ne simţim tare bine şi-au făcut o super atmosferă. Vă mulțumim ! Sperăm să revenim curând aici. Până atunci, nu uitați salutul nostru!”, a scris trupa Vunk pe pagina de socializare Facebook.
[nggallery id=493]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
FOTO VIDEO | Mario Popa și Alessia Păcurar, desemnați Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024 la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia. Aceeași pereche, votată și Miss și Mister Unirea
Mario Popa și Alessia Păcurar, desemnați Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024 la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia Balul Bobocilor de la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie 2024, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Organizatorii au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii