Peste 125 de copii vor participa, sâmbătă, la cea de-a doua ediție a Cupei „Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis la Șah”
În dorința de a promova șahul ca sport al minții și de a-i îndemna pe cei interesați să-l practice de la o vârstă fragedă, Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis organizează, potrivit unui comunicat de presă, pentru al doilea an la rând, un eveniment șahistic destinat preșcolarilor și elevilor de clasele I-VIII, la care sunt așteptați să participe șahiști nu doar din Alba, ci și din țară. La competiție s-au înscris deja peste 125 de preșcolari și elevi, din Alba Iulia, Teiuș, Sebeș, Cugir, Aiud sau Mihalț, dar și din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Deva, Petroșani și Hunedoara.
Competiția va avea loc sâmbătă, 16 mai 2015 și este organizată în parteneriat cu Clubul Municipal de Șah Alba Iulia și Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, cea care de altfel va găzdui evenimentul.
În premieră, competiția de anul acesta este promovată și de Federația Română de Șah, site-ul acesteia oferind toate informațiile necesare iubitorilor șahului care doresc să participe la evenimentul albaiulian. Mai mult, rezultatele pe care le vor înregistra jucătorii cu rating mai mare de 1001 vor fi recunoscute oficial și vor conta în „zestrea” de puncte pe care fiecare șahist și-o dorește cât mai consistentă.
Competiția are două secțiuni, una pentru concurenți nelegitimați sau legitimați la Federația Română de Șah și având rating 1001, iar alta pentru competitori legitimați, având rating mai mare de 1001. În cadrul fiecărei secțiuni se va concura pe grupe de vârstă, de la preșcolari și până la elevii de clasa a VIII-a. Se vor juca cinci runde în sistem elvețian sau sistem turneu, în funcție de numărul de participanți. Timpul de joc este de 15 minute / partidă (timp de joc pentru fiecare jucător).
Organizatorii vor acorda, pentru fiecare secțiune: trofeu pentru locul întâi, medalii pentru primii trei clasați și diplome pentru toți participanții. Trebuie menționat că organizatorii nu au perceput taxă de participare, din dorința de a facilita accesul la competiție pentru toți iubitorii șahului.
Competiția va începe la orele 10, iar festivitatea de premiere se dorește a fi organizată în jurul orelor 13:30 – 14.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Diana Șoșoacă dată afară din plenul Parlamentului European: A întrerupt de 3 ori ședința
VIDEO | Diana Șoșoacă dată afară din plenul Parlamentului European: A întrerupt de 3 ori ședința Eurodeputata Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost evacuată joi, 18 iulie 2024, din sala de plen a Parlamentului European, după ce a întrerupt ședința de 3 ori. Citește și: Răsturnare spectaculoasă de situație la alegerile europarlamentare 2024: Partidul lui Șoșoacă, aproape […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață