Tinerii până în 26 de ani primesc ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator. Programul ”Euro 200” continuă și în 2015
Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua și în 2015, anunţă Executivul, într-un comunicat remis miercuri, 13 mai.
Guvernul a aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.
Potrivit calendarului, în anul 2015, distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare se va face în perioada 24 iunie – 30 iulie, iar achiziţionarea propriu-zisă se va face în perioada 24 iunie – 31 august.
„Culoarea bonului valoric din acest an va fi albastru deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea şi seria bonului valoric se schimbă prin Hotărâre de Guvern”, se arată în comunicat.
Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM şi 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.
„Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea ‘Euro 200’ în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi şi studenţi”, mai anunţă Guvernul.
Programul ‘Euro 200’ se derulează începând cu anul 2004 iar obiectivele sale sunt stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT& C.
Potrivit Guvernului, în cei zece ani de aplicare a „Euro 200” au beneficiat de acest program 281.349 de elevi şi studenţi.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață