Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Vasile Blaga ar vrea ca PNL să intre la guvernare de Paști!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vasile Blaga, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca PNL să intre la guvernare de Paşti, dar este nevoie de o majoritate parlamentară care să asigure succesul unei moţiuni de cenzură.

vasile blagaSunt mulţi colegi care dau termene, şi eu cred că nu fac bine. Şi eu, şi dna Gorghiu îi mai calmăm… Eu mi-aş dori să intrăm la guvernare de Paşti. Nicio problemă. Dar trebuie să ai o majoritate parlamentară care să îţi asigure succesul unei moţiuni de cenzură. De aceea, noi am trimis acest program de guvernare tuturor formaţiunilor politice din parlament, mai puţin PSD-ului, şi cei care vor achiesa la el vor semna o moţiune de cenzură. Avem răspuns până acum din partea domnului Geoană şi, în continuare, vom discuta cu forţele politice din Parlament, că aşa-i în democraţie„, a declarat Blaga, citat de ziarul stiripesurse.ro.

El a precizat că programul de guvernare este aproape finalizat, fiind discutat şi dezbătut cu numeroase sindicate, cu societatea civilă, dar că, în acelaşi timp, este necesară şi construcţia partidului.

Nu este simplă construcţia unui mare partid politic, aşa cum este astăzi Partidul Naţional Liberal. Avem nevoie de oameni integri, de buni profesionişti, care trebuie căutaţi de acum, pentru toate structurile acolo unde eşti chemat să nominalizezi oameni când vii la guvernare. Pentru că, în fiecare zi, suntem întrebaţi când preluăm guvernarea. Este evident că populaţia vrea schimbarea. Asta se demonstrează şi în scorul foarte mare pe care îl are, cel puţin în analize, PNL. Că o fi 45, că o fi 48, că se apropie de 50, este clar că există o dorinţă publică. Dar, pe de altă parte, noi am spus în permanenţă că guvernarea se poate prelua doar constituţional şi va fi preluată atunci când, printr-o moţiune de cenzură, guvernul Ponta va cădea. Eu cred că este obligatoriu să cadă, dacă ne gândim doar la boacănele făcute în ultimul timp„, a spus Vasile Blaga, dând ca exemplu „hăituiala” la care ANAF-ul a supus micii întreprinzători.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea