În 2015 prin Programul „Rabla” se pun la dispoziţia persoanelor fizice 20.000 de tichete electronice
Prima de casare a rămas aceeaşi, adică 6.500 de lei, dar ecobonusul este mai mare
Programul „Rabla” va continua şi în acest an, iar cei care vor să-şi caseze maşinile vechi vor primi o primă de 6.500 de lei, la care se va putea adăuga un ecobonus mai mare decât cel de anul trecut. Dacă în 2014 ecobonusul era de 500 de lei, în 2015 acesta va fi de cel puţin 750 de lei şi va putea ajunge până la 2.500 de lei.
Concret, pentru cumpărarea unui autovehicul nou, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus pentru fiecare dintre următoarele caracteristici (însă nu mai mult de două ecobonusuri cumulate), astfel: un ecobonus de 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; un ecobonus de 1.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; un ecobonus de 2.500 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid.
Proprietarii pot beneficia de prima de 6.500 de lei şi de ecobonus doar dacă achiziţionează un autoturism nou în schimbul casării unei maşini uzate cu o vechime mai mare sau egală cu 8 ani, conform ghidului recent publicat. De asemenea, persoanele fizice vor putea ceda şi în acest an prima de casare către altcineva. Potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, în cadrul programului vor fi disponibile 25.000 de tichete electronice, dintre care 20.000 pentru persoanele fizice (faţă de 17.000, câte au fost în 2014). Perioada în care persoanele fizice se vor putea înscrie în Programul „Rabla” urmează să fie stabilită de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească persoanele fizice Persoanele fizice care vor să obţină în acest an prima de casare vor beneficia de aceasta dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au domiciliul/ reşedinţa în România; n-au obligaţii de plată la bugetul local; se înscriu la un producător validat, în vederea achiziţionării unui autovehicul nou şi obţin nota de înscriere; predau autovehiculul uzat unui colector autorizat şi obţin certificatul de distrugere; radiază din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat şi obţin certificatul de radiere; prezintă producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat; achiziţionează autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere. Proprietarii de automobile uzate se vor putea înscrie în program prin prezentarea, la un producător validat, a unui dosar de participare ce va include o serie de acte, printre care o copie certificată a actului de identitate propriu, certificatul de înmatriculare a maşinii uzate şi cartea de identitate a acesteia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii