CNAS: De la 1 mai 2015, cardul de sănătate va fi singurul instrument de validare și decontare a serviciilor medicale
Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează, într-un comunicat de presă, că începând cu data de 1 mai 2015, cardul de sănătate va deveni singurul instrument de validare și decontare a serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, pentru persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani.
Astfel, în asistența medicală primară și în asistența medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară, utilizarea cardului național de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale.
De asemenea, în asistența medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialitățile clinice cardul va fi utilizat la momentul acordării serviciilor medicale, cu excepția serviciilor de sănătate conexe actului medical pentru care nu este necesară prezentarea cardului.
„În asistența medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialitatea reabilitare medicală și acupunctură utilizarea cardului de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale, astfel: pentru consultații și proceduri în cabinet, la momentul acordării, pentru procedurile acordate în baza de tratament prezentarea cardului se face în fiecare zi de tratament/fiecare zi în care se acordă servicii de acupunctură în cadrul curei de tratament„, precizează CNAS citat de AGERPRES.
În ceea ce privește asistența medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialitățile paraclinice utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate se face astfel: pentru analize de laborator, prezentarea cardului de sănătate se face la momentul recoltării probelor în punctele de recoltare proprii ale furnizorilor de investigații paraclinice. Pentru serviciile paraclinice de microbiologie — examene de urină și examene de materii fecale, dacă sunt singurele investigații recomandate, cardul se utilizează la momentul depunerii probelor la laborator; dacă aceste analize sunt recomandate împreună cu alte analize de laborator, cardul se utilizează la momentul recoltării analizelor de laborator. Pentru examinările de histopatologie și citologie care nu se recoltează la furnizorii de investigații paraclinice, probele sunt transmise la laborator însoțite de biletele de trimitere, fără a fi necesară prezentarea cardului de sănătate.
CNAS mai arată că pentru serviciile medicale paraclinice — investigații de radiologie, imagistică medicală, explorări funcționale și medicină nucleară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate se face la momentul efectuării investigațiilor.
Totodată, în asistența medicală spitalicească utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate se face astfel: pentru spitalizarea continuă utilizarea cardului de sănătate se face la internarea și externarea din spital, cu excepția următoarelor situațiilor în care la internare în spital, dacă criteriul la internare este urgență medico-chirurgicală, la externare din spital pentru cazurile transferate la un alt spital și la internare, ca și caz transferat, iar la la externare, pentru situațiile în care s-a înregistrat decesul asiguratului.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 32 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii