20 martie: ECLIPSĂ de SOARE. Va fi vizibilă şi din România, între orele 10.48 – 13.04. Este singurul fenomen astronomic de acest tip din 2015 şi din următorii cinci ani
O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, va putea fi observată şi din ţara noastră, pe 20 martie, între orele 10.48 – 13.04. Acesta este singurul fenomen astronomic de acest tip din 2015 şi din următorii cinci ani.
Eclipsa va fi vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate urmând să fie înregistrat la ora 11.56, a declarat, cercetatorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.
CITEŞTE ŞI VINERI: Sesiune de observaţii astronomice, la Obeliscul din Cetate. Albaiulienii pot observa ECLIPSA parţială de SOARE
„O să se vadă din toată ţara, iar cel mai bine in nord-vest şi cel mai prost, în sud-estul extrem, dar nu o să fie o mare diferenţă, pentru că diferenţa de acoperire este de câteva procente. În principiu, pentru că o sa fie o acoperire destul de mare, Luna o să acopere peste jumătate din discul Soarelui, s-ar putea să se observe şi vizual asta, lumina din jurul său va fi altfel, va fi diferită. Vom pierde jumătate din lumina Soarelui. La ora 11.56, când este maximul, vom vedea o lumină diferită faţă de în restul zilelor, când este Soarele neeclipsat. Pentru toată ţara, la ora asta va fi maximul, însă eclipsa va începe la 10.48 şi se termină la 13.04”, a explicat Adrian Sonka.
Potrivit acestuia, in cazul in care cerul va fi acoperit de un plafon de nori compact, eclisa nu va putea fi vazuta. „Daca vor fi sparturi in nori, se va putea vedea”, a explicat Sonka.
El a precizat ca, la Polul Nord, eclipsa de Soare va fi totala. „Cu cat te duci mai mult inspre nordul continentului, va putea fi vazut cum Soarele este acoperit din ce in ce mai mult si cel mai mult va fi acoperire la Polul Nord, unde va fi eclipsa totala”, a spus Adrian Sonka.
Dupa eclipsa de Soare din 20 martie vor urma cinci ani fara eclipse.
Urmatoarea eclipsa de Soare, vizibila din Romania, va fi pe 21 iunie 2020. Atunci, Luna va acoperi 11% din discul Soarelui, in timp ce pe 20 martie va fi o acoperire de 53%, la Bucuresti, a explicat Adrian Sonka.
Cea mai recenta eclipsa de Soare vizibila din Romania a avut loc in anul 2011, a mai spus Adrian Sonka.
Sursa: hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători Mai multe bănci din România au un program special de interacțiune cu clienții în perioada sărbătorilor pascale. CEC Bank CEC Bank a luat toate măsurile pentru ca, în zilele care sunt declarate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare