Bile negre pentru inconștiență. Șapte șoferi alcoolizați surprinși de polițiștii din Alba la sfârşitul săptămânii trecute
Deși observăm cu toții zilnic în presă și la televizor consecințele dramatice ale conducerii autoturismelor de către unii șoferi inconșienți, care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice, unii dintre noi ignoră cu seninătate acele exemple, punându-se pe ei și pe noi în pericol.
Este și cazul a șapte șoferi iresponsabili din Alba Iulia, Blaj, Valea Lungă, Cugir, Ocna-Mureș, Vinerea care au fost surprinși alcoolizați în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute.
Vineri, 13 martie, în jurul orelor ora 10.00, polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control, pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, un autoturism condus de S.F., un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Berghin, județul Alba.
Potrivit IPJ Alba, “în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.”
În aceași zi, orele la 20.34, polițiștii din Blaj au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Principală din localitatea Șona, un mopedist s-a accidentat.
Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că O.M., de 31 de ani, din comuna Șona, în timp ce circula pe un moped, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind excoriații la față și membre.
În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
Față de O.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.”
Tot vineri, la ora 21.20, polițiștii din Valea Lungă l-au depistat pe L.A., de 39 de ani, din Valea Lungă în timp ce conducea un autoturism prin comună, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, “în urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de L.A. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.”
Polițiștii din Cugir au oprit, vineri, la orele 12.40, pentru control, pe strada Rozelor din Cugir, un autoturism condus de G.I.A., de 60 de ani, din Cugir.
Potrivit IPJ Alba, “în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de G.I.A. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”
Sâmbătă, la ora 00.30, polițiștii rutieri din Ocna Mureș l-au depistat pe S.C.T., de 39 de ani, din Ocna Mureș care conducea un autoturism fiind în vădită stare de ebrietate.
Potrivit IPJ Alba, “bărbatul a fost condus la spitalul din Aiud însă a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de S.C.T. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilii alcoolemiei.”
În seara aceleeași zile, polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control, pe raza localității Vinerea, un autoturism condus de C.N., de 40 de ani, din Cugir.
Potrivit IPJ Alba, “întrucât emana miros de alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat și l-au condus la spitalul din Cugir unde a refuzat să se supună prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de C.N. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.”
Duminică, la ora 02:45, polițiștii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe P.I., de 18 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, fiind sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, “în urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de P.I. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii