Clement Negruț: PMP – antidot la promisiunile nerealiste ale PSD și PNL
Partidul Mișcarea Populară rămâne în continuare un partid de opoziție. Parteneriatul pe care îl avem cu Traian Băsescu este solid și ne onorează. Experiența sa politică recunoscută, cunoștințele și sprijinul pe care îl acordă președintele Traian Băsescu Partidului Mișcarea Populară, reprezintă un pilon important al PMP la momentul actual. În acest spirit continuăm drumul pe care am pornit și slujim în continuare acelorași idealuri care ne-au însuflețit de la început. Ne-am născut în opoziție și am fost de la început ca un ghimpe în coasta celorlalte partide, fie aflate la putere, fie mimând opoziția. Spunem lucrurilor pe nume pentru că ne dorim o Românie mai bună, o Românie curată.
Păstrându-ne astfel spiritul combativ, trebuie să spunem că Partidul Mișcarea Populară consideră nerealist atât Codul Fiscal prezentat de PSD, cât și Programul de guvernare al PNL. În ambele cazuri e o atât de mare depărtare de realitate încât aduc a promisiuni electorale. Ambele propuneri nu precizează în ce mod vor fi compensate scăderile de încasări la Bugetul de Stat, prin relaxarea fiscală propusă. Relaxarea fiscală se poate produce simultan cu investiții în economie, românești și străine, generatoare de locuri de muncă și noi contribuabili la Bugetul de Stat. Fără aceste măsuri și fără asigurarea absorbției fondurilor europene, propunerile PSD și PNL rămân simple colecții de bune intenții, fără corespondent în viața reală a românilor. Absorbția fondurilor europene reprezintă sursa sigură pentru dezvoltarea economică și socială a României și, din păcate, vedem un interes destul de scăzut al actualilor guvernanți în acest sens. Această problematică, a absorbției fondurilor europene, trebuie să reprezinte principala preocpare a forțelor politice aflate la guvernare sau în opoziție.
Deși Programul de Guvernare al PNL proclamă ca priorități educația și sănătatea, măsurile preconizate sunt departe de realitățile acestor domenii importante, sunt nerealiste, fără termene, fără responsabilități și fără surse de finanțare.
Vorbind despre primisiuni fără acoperire avem un exemplu clar de demagogie când ne referim la respectul pe care ar fi trebuit sa-l primească românii din diaspora, care probabil și acum așteaptă niște măsuri concrete pentru ca ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale să nu mai aibă loc. Partidul Mișcarea Populară este singurul partid care susține și se preocupă în continuare de votul românilor din diaspora. Așteptăm reacția instituțiilor abilitate ale statului, vis-a-vis de împiedicarea dreptului la vot a românilor din diaspora, din noiembrie 2014, dar mai mult decât atât, PMP va depune în Parlamentul României în această săptămână două inițiative legislative referitoare la introducerea votului prin corespondență și, respectiv, votul electronic.
Preşedinte PMP Alba,
Deputat Clement Negruţ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei Administrația comunei Mirăslău, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii sediului primăriei. Citește și: Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României