Rămâi conectat

Politică Administrație

Din ciclul, penalii noștri sunt mai deștepți și frumoși decât ai lor: PNL face zid în jurul lui Vosganian

Ziarul Unirea

Publicat

în

Senatorii nu au încuviințat începerea urmăririi penale pe numele senatorului PNL, Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei.

Rezultatul votului a fost: 56 pentru și 72 împotrivă.

Vosganian le-a multumit acestora pentru votul acordat si la coborarea de la tribuna l-a imbratisat pe senatorul PSD Georgica Severin.

„Le multumesc colegilor mei care au crezut in mine. Imi manifest speranta ca acest moment sa fie interpretat ca o victorie a democratiei si a corectitudinii Parlamentului”, a spus Vosganian.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat prompt. ”Mă așteptam ca Senatul să încuviințeze cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înțeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât și în recentul discurs ținut în plenul Parlamentului. În fața justiției, nu există decât o singură măsură: respectul față de lege, indiferent de persoană sau funcție”.

Stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP Administrația municipiului Alba Iulia a lansat, recent, licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziționarea de autoturisme electrice și autoturisme hibrid plug-in. Citește și: Nu au fost simple promisiuni electorale. Primăria Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea