Sâmbătă, ora 14.45, Volei Alba-Blaj – Dinamo *Derby şi presiune în „Mica Romă”!
Matematic vorbim de un duel al intrării în play-off, între vecine de clasament: Volei Alba-Blaj (locul 4, 34 de puncte, 11 victorii şi patru eşecuri), respectiv Dinamo (locul 5, 32 de puncte, 11 succese şi patru înfrângeri), meciul disputându-se la ora 14.45 (direct la Digi Sport 3). Se ştie că între Volei Alba-Blaj şi Dinamo s-a iscat o acerbă rivalitate, echipa din Capitală fiind considerată „duşmanul de moarte” al formaţiei din „Mica Romă”. Iar sâmbătă, cu atât mai mult se anunţă rost de ambiţii suplimentare, întrucât la Blaj poposeşte, în calitate de adversar, antrenorul Branko Gajic, ce a părăsit gruparea locală la începutul stagiunii. Practic, dacă gazdele vor învinge, se poate stabili o echipă calificată în semifinale. „Este o etapă importantă pentru că toate 6 echipele din clasament joacă între ele. Avem un meci important, dar nu decisiv. Cred în echipa mea şi cred că ne putem realiza obiectivul. Avem nevoie doar de concentrare şi determinare, pentru realizarea unui rezultat favorabil”, a declarat antrenorul Darko Zakoc.
*Nevoie de victorie
Scurcircuitată serios lângă Turnul Chindiei şi într-o criză de formă (două eşecuri în meciurile cheie cu Ştiinţa Bacău şi CSM Târgovişte), formaţia blăjeană nu-şi permite sub nicio formă să mai dezamăgească, să păşească iar greşit, mai ales că evoluează în faţa publicului propriu. Dincolo de miza unei confruntări a orgoliilor, apar şi fireşti ambiţii, cauzate de revederea cu fosta echipă: Tsvetelina Zarkova (Volei Alba-Blaj), respectiv Alice Kapelovies şi Milagros Collar (Dinamo). Disputa vine într-un moment delicat pentru echipa din “Mica Romă”, obligată să se revanşeze după anterioarele rezultate negative. În tur, la Bucureşti, Blajul a făcut instrucţie cu Dinamo (3-0, după acel joc fiind instalat Gajic), însă în 2014 trupa din Capitală a provocat multă insatisfacţie pentru ardelence: dublă victorie în sferturile de finală ale Cupei, plus eliminarea în semifinalele campionatului, după o dispută dramatică, cu 5 acte (3-2 la general).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii