Investiții de peste 3 milioane de euro în comuna Cut: Proiecte de asfaltare a străzilor sau realizarea rețelei de alimentare cu apă
Primarul comunei Cut, Vasile Mutu, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă a PSD Alba investițiile majore pe care le-a derulat în cei peste 2 ani de mandat și pe care urmează să le deruleze până în 2016.
Valoarea lor depășește 3 milioane de euro.
”La preluarea mandatului, în 2012, comuna Cut nu beneficia de niciun proiect. După 2 ani și jumătate ne putem lăuda cu realizarea rețelei de alimentare cu apă. A fost făcută printr-un parteneriat cu apa CTTA, valoarea proiectului fiind de aproximativ 1.300.000 de euro, contribuția bugetului local fiind de 500.000 de lei. Lucrarea este realizată în întregime, în perioada imediat următoare urmând să se realizeze recepția”, a spus edilul.
Acesta a mai spus că în 2013 s-a semnat un contract pentru tratarea apei uzate din comună, proiect demarat în octombrie 2014. Până în momentul de față s-a realizat 15% din lucrare. Valoarea proiectului este de 3.500.000 de lei. Contribuția bugetului local fiind de aproximativ 145.000 de lei.
Proiecte pentru 2015-2016: ”Am pregătit și un proiect de asfaltare a tuturor străzilor în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei. Alte proiecte pentru această perioadă sunt: amenajarea unei zone de agrement, modernizarea Căminului cultural, asfaltarea drumurilor agricole, reabilitarea și modernizarea școlii din localitate”, a mai spus acesta.
Conferința a avut loc joi, 5 februarie 2015.
”Eforturile Guvernului Ponta în ceea ce privește accelerarea absorției fondurilor europene vor avea efect benefic și pentru comuna noastra, iar proiectul „ Amenajare strazi in comuna Cut” în valoare de 4.940.669 lei așteaptă lansarea sesiunii de depunere a proiectelor cu finantare europeana.
Suntem convinşi de faptul că, munca Guvernului Ponta se va reflecta și în îmbunătățirea confortului rural al comunei noastre prin proiectele pe care dorim să le accesăm în continuare legate de asfaltarea străzilor din Cut, o zonă de agrement pe care o merităm cu toții, modernizarea si reabilitarea Caminului Cultural din localitate, asfaltarea unor drumuri agricole pe noul PNDR, reabilitarea si modernizarea Scolii Generale cu cls. I-VIII, ”Septimiu Albini” Cut precum și alte gânduri bune de viitor pe care, doar cu sprijin de la un guvern responsabil și serios cum este Guvernul Ponta o să le putem realiza”, se arată într-un comunicat de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Actualitateacum 2 zile
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi